„Sunt parlamentar de Galați. Ceea ce s-a întâmplat azi-noapte nu este o simplă discuție teoretică despre securitate, ci o realitate trăită în comunitatea noastră. Prăbușirea unei drone de tip Geran într-o locuință dintr-un cartier al orașului demonstrează clar că acest război nu se limitează la granițele altor țări. (…) Doar printr-o minune încărcătura explozibilă nu a detonat și nu s-au înregistrat pierderi de vieți omenești”, a afirmat deputatul Rodeanu într-o postare pe Facebook.
Vicepreședintele Comisiei de Apărare a subliniat că Ministerul Apărării Naționale (MApN) are o „prioritate foarte clară”: rearanjarea și extinderea sistemelor de detecție și contracarare a dronelor, inclusiv în zone care până acum nu au fost direct vizate de astfel de incursiuni. El a adăugat că Rusia generează noi riscuri ce „trebuiesc gestionate rapid și responsabil”.
„Sprijinim implementarea mecanismelor SAFE, care vizează dezvoltarea și integrarea unor capabilități moderne de detecție și interceptare. Acestea trebuie realizate inclusiv prin producție internă, în România, utilizând tehnologii de ultimă generație, deja testate în condiții reale pe frontul din Ucraina. Obiectivul nostru este clar: asigurarea unei acoperiri complete a teritoriului României și o capacitate reală de reacție”, a declarat Rodeanu.
El a subliniat importanța ca Programul SAFE să fie aprobat rapid de Parlament, fără întârzieri, și a insistat asupra necesității ca România să fie guvernată eficient de miniștrii Apărării și ai Economiei, pentru a putea avansa de la etapa de planificare la finalizarea contractelor și implementarea proiectelor.
„Aceasta nu este o chestiune politică. Este vorba despre siguranța oamenilor”, a concluzionat vicepreședintele Comisiei de Apărare a Camerei Deputaților.


