În luna aprilie, Metrorex a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de abonamente vândute, coincizând cu semnarea, cu o zi înainte de demisia sa din funcția de ministru al Transporturilor, a ordinului care aprobat majorarea tarifelor solicitată de Consiliul de Administrație al companiei.
Conform noilor tarife ce urmau să intre în vigoare la 1 mai, costul unei călătorii cu metroul ar fi crescut de la 5 lei la 7 lei. Astfel, două călătorii ar fi ajuns să coste 14 lei, comparativ cu 10 lei în prezent, iar cartela de 10 călătorii ar fi urcat de la 40 la 55 de lei.
În același timp, și abonamentele urmau să fie afectate de majorări considerabile. Prețul abonamentului de 24 de ore ar fi crescut de la 12 la 18 lei, cel săptămânal de la 45 la 60 de lei, iar abonamentul lunar de la 100 la 140 de lei. De asemenea, abonamentele pe șase luni ar fi urcat de la 500 la 700 de lei, iar cele anuale de la 900 la 1.300 de lei.
Însă, conform unei propuneri formulate de ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, anunțată recent, majorarea tarifelor ar putea fi amânată până la 1 iulie.
În pofida acestor perspective de creștere a prețurilor, Metrorex a raportat în ultimele zile o creștere a vânzărilor, ceea ce sugerează că bucureștenii sunt determinați să economisească. Directorul general al Metrorex, ec. Mariana Miclăuș, a menționat că pentru tipurile de abonamente „Abonament 6 luni”, „Abonament anual”, „Abonament metropolitan și metrou/6 luni” și „Abonament Metropolitan și metrou/12 luni”, valabilitatea poate fi stabilită la maxim 60 de zile de la achiziționare.
Chiar dacă biletele de călătorie nu s-au scumpit încă, Metrorex a încasat sume anticipat semnificativ mai mari decât în luna anterioară. Numărul abonamentelor pe 6 luni a crescut de 5,6 ori, de la 185 la 1.046, ceea ce presupune o economie de 200 de lei în cazul majorării tarifelor.
Dacă în martie, numărul călătorilor cu abonamente anuale era de 275, în aprilie acesta a crescut de 8,7 ori, atingând cifra de 2.400. Aici, economia realizată ar fi de 400 de lei.
Abonamentele pentru transportul metropolitan și metrou pe 6 luni s-au dublat, crescând de la 110 la 234, iar cele pe 12 luni au înregistrat o creștere de 2,9 ori, de la 142 la 421.
Sursa: Metrorex
În privința numărului de pasageri care circulă zilnic cu metroul, datele furnizate de Metrorex arată că, deși rețeaua acoperă doar 5% din lungimea totală a transportului public din Capitală, aceasta asigură transportul a aproximativ 21% din totalul călătorilor care utilizează mijloacele de transport în comun din București.
Raportul anual recent publicat pentru anul 2024 sugerează că numărul călătorilor a crescut comparativ cu anul precedent, deși rămâne totuși sub nivelul de dinaintea pandemiei, cu o medie de aproximativ 400.000 de călători pe zi. În condiții normale, metroul din București transportă în medie circa 500.000 de călători pe zi, echivalentul a aproximativ 15 milioane de călători lunar.
Rețeaua de metrou a fost construită, echipată și dată în folosință etapizat, începând cu anul 1979, și se întinde pe 78,7 km de cale dublă, structurat pe 5 magistrale, 64 de stații, 3 remize, 6 depouri și un terminal multimodal de tip Park&Ride, având în exploatare 44 de trenuri tip Bombardier, 15 trenuri tip IVA și 23 trenuri CAF.


