O descoperire fascinantă în Africa de Sud ar putea dezvălui legătura dintre fosile și mitologia indigenă. O pictură pe stâncă, ce datează din perioada 1821-1835, pare să ilustreze un animal preistoric dispărut acum aproximativ 250 de milioane de ani, conform unui articol publicat de Futura-Sciences.
Acest artefact artistic, cunoscut sub numele de „Panoul Șarpelui cu Coarne”, este situat în Bazinul Karoo, o zonă recunoscută pentru bogăția sa în fosile. Pictura ilustrează o varietate de animale, dar atrage atenția o creatură ciudată, cu colți, a cărei identitate rămâne un mister. Aceasta se distinge prin picioare scurte, un cap mic și colți curbați în jos, având un aspect ce amintește de o morsă, deși aceste mamifere nu au existat niciodată în mediul arid al regiunii.
Populația San descrie figura enigmatică ca pe o entitate spirituală. Totuși, tradițiile artistice ale acestora se bazează, în general, pe animale reale, ceea ce ridică întrebări cu privire la originea acestei creaturi neobișnuite.
Bazinul Karoo, recunoscut ca fiind unul dintre cele mai bogate situri fosilifere din lume, păstrează dovezi ale vieții din perioadele Permiană până la Jurasică, adică între aproximativ 299 și 145 milioane de ani în urmă. Acest loc conține numeroase fosile de terapside, strămoși reptilieni timpurii ai mamiferelor.
Cercetătorul Julien Benoit sugerează că oamenii San ar fi putut descoperi fosile expuse la suprafață în timpul vânătorii, iar aceste oase străvechi ar fi putut influența miturile și arta locală. Fosilele continuă să iasă la iveală în Karoo de mii de ani.
În cercetarea sa publicată în revista PLOS One, Benoit menționează dicinodonții ca o posibilă sursă de inspirație pentru pictura San. Aceste animale erbivore, cu corpuri masive și colți curbați, se potrivesc foarte bine cu descrierea creaturii reprezentate pe stâncă. Fosilele de dicinodonți sunt frecvent întâlnite în apropierea sitului de artă rupestră, iar prima lor descriere științifică a avut loc în 1845, la aproximativ un deceniu după realizarea picturii.
Dacă această ipoteză se dovedește a fi corectă, atunci lucrarea artistică ar putea fi considerată mai veche decât recunoașterea științifică oficială a dicinodonților. Aceasta ar evidenția modul în care comunitățile antice au interpretat conceptele de „timp profund” prin povești și simboluri, oferind o perspectivă fascinantă asupra legăturii dintre artă și știință.
