„Consider că este o discuție care ține de coaliție. A existat un acord anterior și sunt încrezător că nu vom ajunge în situația de a avea o lipsă de coordonare în plenul reunit, cel puțin la nivelul coaliției. Aceasta este o poziție esențială pentru România, care a fost discutată și acceptată de majoritatea parlamentară”, a declarat Abrudean.
În acest context, liderii PSD au anunțat că nu vor susține actuala propunere pentru funcția de Avocat al Poporului, deși nominalizarea revine, conform negocierilor din coaliție, Uniunii Salvați România.
Social-democrații au subliniat că acceptă ca USR să facă nominalizarea, dar solicită un alt candidat decât cei menționați până acum, argumentând că persoana propusă nu ar trebui să beneficieze de pensie specială.
Uniunea Salvați România o susține pe Roxana Rizoiu pentru această funcție.
Când a fost întrebat ce s-ar întâmpla dacă PSD ar solicita oficial schimbarea candidatului, Abrudean a declarat că decizia revine în primul rând USR, dar o astfel de situație ar putea complica procedura parlamentară.
„A fost stabilit un calendar cu termene pentru depunerea candidaturilor și audieri în comisii. Dacă se schimbă propunerea, procedura devine mai complicată și ar putea însemna că mâine nu s-ar mai putea discuta subiectul pe ordinea de zi a plenului reunit, așa cum a fost aprobat în Birourile Permanente Reunite”, a explicat președintele Senatului.
Referitor la dreptul PSD de a solicita schimbarea candidatului, Abrudean a subliniat că fiecare partid poate formula cereri, dar decizia finală aparține Parlamentului.
„Fiecare are dreptul să ceară ceea ce dorește. Ceea ce contează cu adevărat este decizia finală și votul din Parlament”, a afirmat el.
Președintele Senatului a adăugat că, din perspectiva Partidului Național Liberal, nu au existat până acum probleme legate de candidatura Roxanei Rizoiu.
„Dacă îndeplinește condițiile, va trece de audieri, va ajunge în plen și va fi supusă la vot. Nu am discutat acest subiect în detaliu, dar până în acest moment nu am observat vreo problemă din perspectiva noastră”, a concluzionat Abrudean.


