„În ciuda condițiilor meteo nefavorabile, lucrările pe Secțiunea 2 (Boița–Cornetu) a autostrăzii Sibiu–Pitești continuă fără întrerupere. Strategia noastră de execuție pune accent pe punctele critice unde tehnologia permite avansul constant, indiferent de anotimp, cu respectarea normelor tehnice de calitate”, a declarat Cristian Pistol într-o postare pe Facebook.
Lucrările avansează la tunelul Robești
Având o lungime de 900 de metri, tunelul Robești beneficiază de un avans semnificativ al lucrărilor, cu o mobilizare a constructorului care include zeci de muncitori și utilaje.
„Am solicitat constructorului turc Mapa-Cengiz menținerea mobilizării, care a ajuns la peste 70 de muncitori și 40 de utilaje. Săpăturile în versant nu sunt împiedicate de vremea de afară, ceea ce permite continuarea lucrărilor în siguranță. Până acum, s-au excavat 240 de metri în galeria dreaptă și 200 de metri în cea stângă. Acum se pregătesc operațiunile pentru dinamitarea la capătul dinspre Sibiu al tunelului Robești”, a explicat directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Materialele necesare sunt asigurate prin fabrica de la Sibiu, iar lucrările la tablierul metalic pentru viaductul Boița sunt în desfășurare.
„Fluxul de materiale este garantat prin producția în fabrica de la Sibiu a grinzilor din beton și a confecțiilor metalice. Au fost fabricate 328 de grinzi din beton, produse în condiții optime, fără a fi expuse înghețului în fazele critice de execuție. Lucrările la tablierul metalic pentru viaductul Boița continuă, utilizând peste 4.000 de tone de metal din necesarul total de 40.000 de tone pentru acest contract”, a mai transmis Cristian Pistol.
Investiție de 4,25 miliarde de lei
Șeful CNAIR a indicat că stadiul fizic al lucrărilor a depășit 8% pe întreaga secțiune de 31,33 kilometri.
„Monitorizăm permanent șantierul pentru a ne asigura că ritmul de lucru nu afectează calitatea execuției. Această investiție de 4,25 miliarde lei (fără TVA) este finanțată prin Programul Transport (PT) 2021-2027, iar noi ne asigurăm că lucrările executate sunt verificate și decontate cu celeritate”, a subliniat directorul CNAIR.
„Obiectivul nostru rămâne clar: conectarea Portului Constanța cu frontiera vestică a României printr-o autostradă modernă”, a concluzionat Cristian Pistol.












