Prima bătălie navală între roboți a avut loc în Marea Neagră, conform raportului Clash Report. Aceasta reprezintă o premieră mondială, fiind prima confruntare documentată între două ambarcațiuni fără echipaj, conform informațiilor furnizate de armata ucraineană.
Reprezentanții ucraineni au prezentat imagini de la această bătălie navală. Un sistem naval autonom ucrainean, Sargan-3000, echipat cu un tun automat norvegian de calibru 12,7 mm, a reușit să localizeze și să scufunde un sistem naval autonom rusesc în Marea Neagră.
Ucraina, lider în utilizarea dronelor și roboților în război
Ucraina a devenit prima țară din lume care a creat o ramură separată a forțelor armate dedicate exclusiv sistemelor militare fără pilot. Aceasta se numește Forțele Sistemelor fără Pilot (USF) și a fost înființată în 2024, devenind o componentă distinctă a Armatei Ucrainei. Unitățile USF integrează sisteme robotice și vehicule autonome care operează în aer, pe apă și pe sol, incluzând drone aeriene FPV, ambarcațiuni maritime fără pilot și roboți terestri pentru asalt și logistică.
Obiectivul principal al înființării acestei ramuri militare este de a îmbunătăți eficiența pe front, de a lovi țintele inamice de la distanță și de a reduce pierderile de vieți omenești în rândul soldaților. Modelul ucrainean a devenit un exemplu pentru armatele din întreaga lume, inclusiv pentru cea americană și cele din Uniunea Europeană.
În mod ironic, acest model a fost preluat și de adversarii ruși, dar și de cartelurile columbiene, care au trimis voluntari pe front pentru a învăța tehnica utilizării dronelor.
În plus, Ucraina a implementat unități mixte care combină dronele aeriene, cele maritime și vehiculele terestre fără pilot. În premieră, ucrainenii au lansat atacuri exclusiv cu ajutorul roboților și dronelor, iar în unele situații, dronele au transportat roboți de luptă peste linia frontului.












