Recent, președintele SUA și-a reînnoit amenințările privind revendicarea teritorului arctic, iar, în ultimele zile, au fost aduse la țărm, pe coasta de est a Groenlandei, materiale necesare pentru pregătirea forajelor, conform The Guardian.
Guvernul Groenlandei a emis un „avertisment ferm” prin care a subliniat că nu a fost acordată nicio aprobată pentru debarcarea echipamentului.
„Toate aspectele logistice viitoare trebuie comunicate și aprobate de autoritatea pentru resurse minerale – înainte de a fi puse în aplicare”, a declarat Guvernul într-un comunicat.
Conducerea Greenland Energy, o companie din Texas recent înființată, a menționat că sub regiunea Jameson Land ar putea exista rezerve de petrol brut evaluate la 1 trilion de dolari. Compania a anunțat că intenționează să cheltuie 60 de milioane de dolari pentru forarea a două sonde, pentru a verifica această ipoteză.
Deși Groenlanda a suspendat eliberarea de noi licențe petroliere în 2021 din motive de mediu, o companie britanică numită „80 Mile” a obținut drepturile de explorare în Jameson Land.
Documentele corporative ale Greenland Energy sugerează că aceasta va prelua o participație majoritară în proiect în schimbul finanțării explorării, dar are nevoie de aprobarea guvernului pentru a continua.
Greenland Energy l-a angajat pe Phil McGraw, cunoscut sub numele de „Dr. Phil”, fost prezentator de talk-show de dreapta, care a fost parte din comisia pentru libertatea religioasă a lui Trump, pentru a realiza o serie de documentare care va „surprinde misiunea acestor exploratori petrolieri ai zilelor noastre”.
De asemenea, compania l-a numit în funcția de director pe un veteran al Marinei SUA, implicat în „Golden Dome”, planul de apărare antirachetă pentru care Trump susține că controlul asupra Groenlandei este „vital”.
Larry Swets, președintele Greenland Energy și unul dintre principalii acționari, pare să aibă legături cu cercul lui Trump. El a afirmat că proiectul petrolier „nu are nicio legătură cu anexarea de către SUA”.
După ce un reprezentant al companiei a declarat eronat, în cadrul unei întâlniri cu comunitatea din Jameson Land din luna iunie, că deține permisiunea de a debarca echipamentul de foraj, Swets a explicat: „Entuziasmul nostru pentru proiect ne-a determinat să comunicăm într-un mod care a creat confuzie.”
În luna următoare, locuitorii din această regiune au observat un remorcher care trăgea o barjă spre țărm, descărcând o duzină de containere.
„Scopul era de a aduce echipamentul la țărm la Nunap Qeqqa (n.r. – situl Jameson Land) în legătură cu forajele de explorare petrolieră planificate”, a transmis guvernul groenlandez.
Publicația daneză de investigații Danwatch l-a citat pe directorul companiei de transport maritim, care a confirmat că livrarea era destinată Greenland Energy.
Un reprezentant al Greenland Energy a precizat că o navă ce transportă 300 de containere cu echipament de foraj va pleca din Canada pe 12 septembrie. Forarea sondelor este programată să înceapă în octombrie.












