Ofertele apărute pe comparatorul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) pentru perioada după 31 martie, când se va încheia actuala schemă de plafonare și compensare a prețului la gaze naturale, nu reprezintă doar un set de prețuri noi. Acestea semnalează o schimbare în percepția pieței de furnizare, care nu mai evaluează energia în funcție de costurile mărfurilor, ci în funcție de riscuri, prudență comercială și, în cazul unor jucători, revenirea la marje mai ridicate, explică Dumitru Chisaliță.
Specialistul menționează că primele prețuri de la 1 aprilie 2026 se vor situa între 0,32 și 0,41 lei/kWh cu TVA inclus, ceea ce depășește prețul plafonat actual de 0,31 lei/kWh.
Analiza este realizată în contextul lipsei unei reglementări clare privind piața gazelor după expirarea plafonării. Au existat doar declarații din partea ministrului Energiei și a premierului, fără certitudini până în prezent.
În urmă cu câteva săptămâni, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că se ia în considerare o ieșire graduală din schema de plafonare. Ulterior, premierul Ilie Bolojan a afirmat, în cadrul unui interviu la Radio România Actualități, că Guvernul analizează posibilitatea de a prelungi sau elimina schema de plafonare și compensare a prețului la gaze naturale după 31 martie, iar o decizie va fi comunicată în maximum două săptămâni.
Furnizorii au solicitat autorităților să stabilească clar, din timp, ce se va întâmpla după 31 martie, conform unui răspuns recent pentru Mediafax al președintelui Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER), Laurențiu Urluescu.
În weekendul precedent, Bogdan Ivan a anunțat un sprijin similar cu cel pentru energie și pentru facturile la gaze, un tichet de 50 de lei lunar, pe baza veniturilor. „Vrem să implementăm același mecanism și pentru gaze, pentru consumatorii vulnerabili, tot 50 de lei pe lună, dar vom oferi acest sprijin timp de 6 luni în sezonul rece, când facturile la gaze sunt mai mari, între octombrie și martie, astfel încât suma va fi de 100 de lei lunar pentru ei. Am pregătit deja mecanismul și îl voi trimite Guvernului în curând”, a declarat ministrul.
Referitor la impactul asupra prețurilor, Dumitru Chisăliță subliniază că o ofertă de 0,32 lei/kWh reprezintă o creștere de 3% față de prețul plafonat, având în vedere costurile cu gazele naturale bazate pe prețul tranzacționat pe Bursa Română de Mărfuri pentru trimestrele 2 și 3 din 2026, care este de 0,31 lei/kWh, și pe prețul de pe Bursa Europeană de Gaz TTF, de 0,29 lei/kWh, precum și prețul facturat în decembrie 2025, de 0,29 lei/kWh.
„Este o mișcare aproape neutră: poate un cost administrativ mai mare, o ajustare de portofoliu, o actualizare normală. În contrast, capătul superior al intervalului, 0,41 lei/kWh, înseamnă o creștere de 32% față de prețul plafonat — iar aici discutăm despre o repoziționare semnificativă”, afirmă specialistul.
„Întrebarea firească este: de ce, într-o piață unde produsul este același, diferența ajunge să fie de aproape o treime? Răspunsul nu constă în gazul natural în sine, ci în modul în care furnizorii evaluează supraviețuirea și profitabilitatea după o perioadă în care ‘normalul’ pieței a fost înlocuit cu excepții: volatilitate, intervenții, plafonări, neplata subvențiilor, presiune pe cash-flow și o lecție învățată pe pielea multora — aceea că un preț mic astăzi poate însemna pierderi masive mâine”, explică Dumitru Chisăliță.
În acest context, specialistul observă că marjele comerciale se extind. „Dacă în prezent vedem marje de aproximativ 4%, pentru 2026 apar oferte care sugerează marje care urcă spre circa 22%. O parte din această ‘marjă’ este, de fapt, o anvelopă de risc: costuri de dezechilibru, pierderi, finanțare, neîncasări, incertitudini. Totuși, o parte devine clară, unii furnizori nu mai urmăresc volumul, ci profitabilitatea clară și previzibilă”, precizează președintele AEI.
Impactul se va resimți atât în buzunarul consumatorilor, cât și în bugetul statului. „Când prețul final crește, apare inevitabil și efectul fiscal. TVA nu ‘se schimbă’ procentual, dar suma din factură crește direct proporțional cu baza. Așadar, o creștere a prețului final cu 32% va duce la o creștere de aproximativ 32% a sumelor plătite ca TVA. Consumatorii vor plăti astfel mai mult nu doar furnizorului, ci și statului. Factura devine mai grea din ambele direcții”, afirmă Dumitru Chisăliță.
Specialistul în energie adaugă că, în paralel, piața gazului pentru 2026 oferă un indiciu relevant. Datele arată un preț de 0,16 lei/kWh pe BRM, comparativ cu 0,127 lei/kWh pe TTF. „O diferență de aproximativ 26%, care sugerează că România continuă să internalizeze un ‘premiu’ de preț față de hub-ul european: fie din motive de lichiditate, structură de piață, constrângeri interne, fie din costuri și risc perceput, fie din lăcomie. Gazul nu este doar o marfă separată; în Europa, el rămâne una dintre reperele principale pentru prețul marginal al electricității. Acest spread se poate observa în lanț, deși nu explică integral creșterile mari din retailul de energie electrică”, explică Dumitru Chisăliță.
Președintele AEI subliniază că este crucial să se înțeleagă că aceste oferte pentru 2026 nu indică neapărat o explozie a costului real al gazelor, ci mai degrabă o schimbare de paradigmă. Furnizorii evaluează viitorul ca pe o perioadă în care ‘ieftin’ înseamnă ‘periculos’. Astfel, consumatorul se află într-o piață unde prețul nu reflectă doar kilowattul-oră, ci și frica de instabilitate, dorința de profit și libertatea comercială.
„În final, intervalul 0,32–0,41 lei/kWh nu este doar o diferență de 9 bani. Este o diferență de model economic. Anumiți furnizori vor cotă, alții vor marjă și selecție. Pentru consumatori, asta înseamnă că, în 2026, cel mai important element nu va fi gazul — ci lipsa de atenție la ofertă”, conchide Dumitru Chisăliță.
Diferența de preț poate fi semnificativă pentru clienți:
- Plăți mai mari pentru un apartament cu 2 camere de: 150 – 1500 lei/an
- Plăți mai mari pentru o casă de: 300 – 3000 lei/an
„Această situație se datorează în principal modului în care (nu) a fost gestionată pregătirea eliminării plafonului la gaze. Dacă aceste oferte ar fi fost implementate treptat, lunar, în ultimul an, fără presiunea blocării tranzacțiilor pe BRM în ultimele luni, fără ambiguități cu privire la plafonare, care au dus la creșterea prețului gazului marfă în România, prin obligarea publicării marjei comerciale a furnizorului pe factură, și cu un angajament clar de a restitui surplusul de TVA consumatorului, prețurile în România ar fi fost corecte și ar fi trebuit să fie mai mici decât prețul plafonat. Viteza cu care se vor realiza contractele pentru 1 aprilie 2026, în urma acestor analize multiple care au creat artificial o criză de timp, îi obligă pe români să accepte aceste prețuri prin semnarea tacită a contractelor fără a fi conștienți de prețurile la gaze”, a concluzionat Dumitru Chisăliță.












