Cazul a fost inițial deschis ca „dispariție îngrijorătoare” după ce Françoise Dasnois, mamă a doi copii, a dispărut fără urmă pe 12 iulie 2009, în localitatea Colungo, situată în zona Munților Pirinei din nordul Spaniei, conform informațiilor furnizate de Le Figaro.
Femeia se afla într-o drumeție împreună cu partenerul său și copiii lor. Motivând că se simte obosită, aceasta a decis să se oprească și să îi lase pe ceilalți să continue traseul, anunțându-i că îi va aștepta la întoarcere.
Din păcate, femeia nu a mai fost văzută niciodată, iar operațiunile de căutare desfășurate de salvamontiștii spanioli nu au dus la descoperirea unor indicii privind o cădere accidentală sau alte circumstanțe care să explice dispariția sa.
În cele din urmă, în 2021, autoritățile belgiene au declarat-o decedată pe Dasnois.
Parchetul din Namur a anunțat că noi acte de cercetare au fost dispuse pentru anii 2024 și 2025, ceea ce a dus, în aprilie anul trecut, la deschiderea unei noi anchete penale.
„Pe 21 noiembrie, partenerul victimei și tatăl copiilor acesteia a fost interogat de judecătorul de instrucție, care l-a acuzat de crimă. Suspectul, născut în 1964 și originar din sud-vestul Franței, a fost eliberat pe cauțiune”, se menționează în comunicatul emis marți de Parchetul din Namur.












