În această analiză, voi argumenta de ce consider că următorii 10 ani vor aduce incertitudine și risc extrem. Tranziția către noul superciclu Kondratieff va fi dureroasă pentru multe țări aflate la periferie și în regiunile de ciocnire ale marilor interese. Această aterizare va fi bruscă și forțată. În majoritatea cazurilor, fazele terminale ale superciclurilor (denumite „iarna” Kondratieff) se suprapun cu o creștere a militarizării și a conflictelor, mai ales în punctele de presiune globale. Voi explica când se va încheia furtuna perfectă și care sunt semnele „renașterii” (denumită „primăvara”) economiei și societății globale. De asemenea, voi formula propuneri legate de ce ar trebui să facă România în mod prioritar pentru a preveni efectele negative și a crește reziliența în fața șocurilor.
Omenirea intră, din nou, într-o fază periculoasă. Vechea structură se dărâmă pentru a face loc noului. Aceasta nu este o situație nouă și nu este cazul să intrăm în panică. Schimbările structurale sunt inevitabile și au fost recunoscute de-a lungul istoriei, inclusiv în Biblie. „Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminteri, burdufurile se sparg, vinul se varsă și burdufurile se pierd; ci vinul nou se pune în burdufuri noi, și se păstrează amândouă” (Matei 9:17), ceea ce sugerează că formele vechi nu pot susține conținut nou, necesitând o schimbare de paradigme.
În prezent, sfârșitul actualului ciclu superlung Kondratieff se intersectează cu începutul noului superciclu. Lumea de astăzi prezintă toate simptomele „iernii Kondratieff”: migrații masive, datorie globală la nivel record, fragmentare geopolitică, războaie comerciale și protecționism, conflicte tehnologice și valutare, o creștere semnificativă și sincronizată a cheltuielilor militare și o competiție acerbă pentru pole position la startul noului ciclu Kondratieff. Marile puteri joacă din nou, în timp ce cei mulți privesc îngrijorați.
„Winter is coming”, spune metafora din Game of Thrones, referindu-se la război, foamete, haos, sărăcie, tensiuni sociale și privare materială severă. În contextul superciclurilor Kondratieff, faza de Iarnă presupune, din punct de vedere istoric, criză sistemică, incertitudine record, instabilitate socială, semne de criză financiară, bule speculative, accelerarea înarmării și conflicte armate. Resetarea regulilor ordinii internaționale face parte din „meniul” actual. Acest fenomen este evidențiat de câțiva ani, dar s-a intensificat în prezent. Ne aflăm în zona de risc extrem: factorul global Kondratieff se îndreaptă către minim; riscurile sistemice și incertitudinea sunt maxime, iar militarizările marilor puteri globale, ce par defazate, sunt, de fapt, sincrone.
Sfârșitul actualului ciclu se desfășoară într-un context multipolar. SUA, ca hegemon experimentat, răspunde defensiv la pierderea avantajului relativ (aceasta s-a observat începând cu al doilea mandat Trump, când atitudinea s-a schimbat, vizibil prin modificarea paradigmei în ultima Strategie națională de securitate a SUA). China, ca putere emergentă, se află într-un puternic proces de recuperare economică și tehnologică și își accelerează militarizarea. Uniunea Europeană, un actor cu un rol stabilizator, nu reușește să reducă decalajul tehnologic și de competitivitate față de SUA și suferă de o militarizare întârziată. Rusia dorește o resetare a jocului global pentru a-și recâștiga sferele de influență pierdute.
Istoria economică a ultimelor 500 de ani ne învață cel puțin trei lecții fundamentale. Capitalismul nu colapsează, ci se restructurează, evoluând prin crize recurente (mai degrabă sub impactul salturilor tehnologice decât al luptei de clasă, așa cum afirma Marx). Militarizarea crește sistematic la finalul unui superciclu. Tranzițiile hegemonice (care durează între 100 și 140 de ani) nu sunt niciodată pașnice.
De ce este importantă analiza ciclurilor superlungi pentru prezent și viitor? Teoria ciclurilor superlungi (Kondratieff) descrie cicluri economice de 40-60 de ani (media istorică fiind de 54 de ani) generate de salturi tehnologice majore (revoluția industrială, a electricității, informaticii etc.). Noul SuperCiclu Kondratieff va fi orientat spre inteligența artificială, Internetul Lucrurilor, big data, machine learning, editarea genetică, biotehnologii și energii curate. Competiția dintre puterile globale se va desfășura la nivel tehnologic, militar și economic, cu o goană după minerale rare, arme cibernetice, dominația inteligenței artificiale și tehnologie militară de vârf.
Până atunci, ne așteaptă 10 ani în care lumea va traversa o fază periculoasă, cunoscută ca „iarna Kondratieff” a vechiului ciclu, în timp ce se va realiza tranziția către „primăvara Kondratieff” a noului ciclu. Aceasta înseamnă sfârșitul unui ciclu superlung început în jurul anului 1970 și începutul unui nou superciclu Kondratieff (2030-2080). Tranziția dintre supercicluri durează între 10 și 15 ani. Puterea predictivă nu este completă și nu se poate identifica un an specific pentru finalizarea superciclului actual.
Care este corelația superciclurilor Kondratieff cu războaiele? Există numeroase studii care corelează ciclurile Kondratieff cu perioadele de conflicte majore. Privind în istorie, ciocnirile dintre „iarna” vechiului superciclu Kondratieff și „primăvara” unui nou superciclu s-au încheiat, cu foarte rare excepții, prin războaie. Tensiunile politice încep încă din faza „Vară” a superciclului, cresc în faza „Toamnă”, iar în „Iarnă”, tensiunile explodează, observându-se o accelerare a militarizării. Lucrări de referință pot fi consultate la autori precum Nikolai Kondratieff, Joseph Schumpeter, Joshua Goldstein, Tessaleno Devezas, Christopher Freeman, Carlota Perez, Immanuel Wallerstein și alții.
Analiza ciclurilor Kondratieff surprinde transformări sistemice ale modului de acumulare capitalist, corelate strâns cu revoluții tehnologice majore și reconfigurări geopolitice. Aceste cicluri nu sunt pur economice, ci sunt asociate cu cicluri de militarizare și conflict, în special în fazele terminale.
Unele studii sugerează că presiunea ridicată în competiția pentru piețe și resurse agravează tensiunile globale și conduce la conflicte armate semnificative. Conflictele armate pot fi folosite ca instrument de ieșire din crize economice majore, servind ca „motoare” de relansare economică pentru marile puteri.
Războaie la finalul superciclurilor economice. Studii interdisciplinare (în istorie economică, relații internaționale și apărare) sugerează o sincronizare între ciclurile economice și cele de război. De exemplu, istoricul Joshua S. Goldstein a demonstrat că vârfurile perioadelor de inflație și crize (marcând finalul unui ciclu Kondratieff) au coincis (cu un anumit decalaj temporal) cu izbucnirea unor războaie între marile puteri. Practic, la fiecare 50 de ani a avut loc un conflict major escaladat, care a resetat ordinea mondială și a dat impuls unui nou ciclu de creștere.
De exemplu, războaiele napoleoniene au încheiat primul val industrial (ciclul Kondratieff I), pregătind terenul pentru următoarea etapă (era căilor ferate). Criza (Panica) din 1873 și Lunga Depresiune, urmate de războaiele de unificare națională (precum Războiul franco-prusac din 1870–1871) și competiția colonială au escaladat, constituind preludiul celui de-al doilea val de inovare (electricitate, chimie, telefon) (ciclul Kondratieff II) și de creștere la începutul secolului XX. Al Doilea Război Mondial (1939–1945) este considerat punctul final al valului interbelic (Kondratieff III) și începutul unui nou superciclu (Kondratieff IV): distrugerile masive și reconstrucția ulterioară au catalizat epoca de aur 1950–1970 (boom-ul economic postbelic). Sfârșitul Războiului Rece (1989–1991) coincide cu finalul valului Kondratieff IV, iar conflictele actuale (de exemplu, războiul din Ucraina, tensiuni în Indo-Pacific, Orientul Mijlociu și alte conflicte armate ce vor apărea) marchează sfârșitul ciclului Kondratieff V și tranziția către valul Kondratieff VI, bazat pe noile tehnologii avansate (AI, energie verde, biotehnologie).
Perspectiva bazată pe analiza superciclurilor Kondratieff sugerează că marile războaie nu sunt întâmplătoare, ci apar adesea ca mecanisme de “descărcare” a tensiunilor economice de lungă durată. Războiul produce o „distrugere creatoare” Schumpeteriană: distruge capitalul învechit, șterge datoriile și stocurile excedentare, apoi cere reconstrucție și inovație, punând bazele unui nou ciclu de boom. Războaiele au acționat ca „resetări” ale economiei globale, eliminând structurile depășite și forțând inovații care au alimentat noua fază de expansiune.
Când se va finaliza furtuna? Când se va termina „iarna” Kondratieff și când vine „primăvara”? Acest moment va fi marcat de manifestarea concomitentă a mai multor procese: componenta ciclică globală iese din punctul de minim și începe să crească (se intră în faza „Primăvara”), caracterizată prin implementarea pe scară largă a noilor tehnologii, creșterea productivității, inflație scăzută și risc redus de conflicte; rata de creștere a militarizării se stabilizează, iar investițiile productive și difuzarea civilă a noilor tehnologii militare devin dominante. Aceasta ar putea avea loc în perioada 2030-2035. Cu cât intensitatea conflictelor este mai ridicată, cu atât ieșirea din „Iarnă” și intrarea în „Primăvară” se apropie de sfârșitul intervalului, adică anul 2035.
Ce trebuie să facă prioritar România? Este evident că, în prezent, lumea se află la o bifurcație istorică. Tot ceea ce putem spera este să nu trăim un război global devastator și să nu fim în raza de acțiune al vreunui conflict cauzat de ciocnirea a două sau mai multe sfere de influență (mai mult decât suntem acum prin contagiunea războiului din Ucraina). Deși, după 1945, războaiele directe între marile puteri au fost rare, multe ciocniri de interese s-au desfășurat în sferele de influență ale acestora.
Pentru decidenții români, este esențial
