Președintele Elveției, Guy Parmelin, a caracterizat incendiul ca fiind unul dintre cele mai traumatizante evenimente din istoria națională. „A fost o dramă de o amploare necunoscută”, a declarat el, aducând un omagiu celor „numeroase vieți tinere care au fost pierdute și întrerupte”, conform celor relatate de The Guardian.
Elveția are datoria față de acești tineri, ale căror „proiecte, speranțe și vise” au fost distruse, să se asigure că o astfel de tragedie nu se va mai repeta, a subliniat președintele.
Într-o zonă frecventată de turiști care schiază pe pârtii, autoritățile au făcut apel la populație pentru a fi prudentă în zilele ce urmează. Acestea i-au îndemnat să evite orice accidente care ar putea duce la o solicitare suplimentară a resurselor medicale deja suprasolicitate.












