Cum ar trebui să interpretăm eșecul inițial de a ajunge la un acord și perspectiva discuțiilor viitoare? Se îndreaptă Iranul și Statele Unite spre o escaladare controlată sau spre o deriva inevitabilă către un război pe scară mai mare?
Iată patru scenarii posibile analizate de BBC referitoare la ce s-ar putea întâmpla ulterior.
1. Un armistițiu fragil ca „pauză tactică”
După săptămâni de lupte, armistițiul dintre SUA și Iran părea să sugereze o dorință de a controla criza. Totuși, acesta a fost marcat de ambiguitate încă de la început.
Diferențele de interpretare a termenilor, inclusiv domeniul de aplicare geografic, tipurile de obiective vizate și definiția unei „încălcări a armistițiului”, au determinat unii observatori să considere acest acord mai degrabă o pauză tactică decât un cadru durabil.
„Șansele de a ajunge la un acord au fost aproape zero încă de la început, odată ce conflictul a început”, a afirmat Behnam Ben Taleblu, cercetător la Fundația pentru Apărarea Democrațiilor din Washington.
„Acesta reprezintă un set de principii, poziții și politici asupra cărora Statele Unite și Republica Islamică au fost în dezacord de ani de zile, iar pe termen scurt, războiul nu numai că nu a reușit să reducă aceste diferențe, dar le-a intensificat”, a declarat el pentru BBC News.
Între timp, declarațiile contradictorii ale oficialilor de ambele părți au subliniat fragilitatea situației.
În timp ce oficialii din Republica Islamică discută despre încălcări repetate ale armistițiului, Statele Unite și Israelul își interpretează angajamentele mai restrâns.
Această divergență în narațiuni a aprofundat, în practică, neîncrederea și a semănat îndoieli cu privire la durabilitatea armistițiului.
Dacă eforturile de revenire la masa negocierilor nu au succes, armistițiul va fi probabil doar un mijloc de a câștiga timp, permițând părților să se odihnească, să se regrupeze, să-și reevalueze pozițiile și să se pregătească pentru următoarea fază.
Acest scenariu devine mai plauzibil dacă una dintre părți ajunge la concluzia că obține puțin beneficiu din situația actuală și că este necesară o creștere semnificativă a presiunii. Statele Unite, de exemplu, ar putea lua în considerare atacarea infrastructurii critice, precum centrale electrice, poduri sau instalații energetice.
Deși astfel de atacuri ar putea genera o presiune considerabilă pe termen scurt, ele ar avea consecințe umanitare și economice severe și ar putea provoca un răspuns mai puternic din partea Iranului. În același timp, Israelul, sceptic față de negocieri, ar putea deveni o figură influentă.
„Israelul ar putea recurge la acțiuni precum asasinarea unor personalități iraniene, inclusiv a celor implicate în negocieri”, a afirmat Hamidreza Azizi, cercetător în relații internaționale.
„Politica declarată a lui Donald Trump de blocare a Strâmtorii Hormuz crește riscul de confruntare, chiar și fără ca părțile să aibă neapărat intenția de a o provoca”, a adăugat el.
Deși posibilitatea unei escaladări nu poate fi exclusă, costurile sale potențial ridicate – precum declanșarea unui conflict regional mai amplu și presiunea economică globală – ar putea face acest scenariu mai puțin probabil, cel puțin pe termen scurt.
2. Un „război din umbră”
Un scenariu probabil este întoarcerea la o formă de confruntare care ar putea fi descrisă ca o „escaladare controlată”. Aceasta ar implica faptul că conflictul nu atinge nivelul unui război de amploare, dar că niciuna dintre părți nu se abține complet de la acțiuni militare. Acest lucru ar putea duce la continuarea unor atacuri limitate asupra infrastructurii, țintelor militare sau liniilor de aprovizionare. Rolul actorilor intermediari ar căpăta astfel o relevanță mai mare.
O intensificare a activității grupurilor aliniate cu Iranul, fie în Irak, fie în Marea Roșie, coroborată cu o presiune crescută din partea SUA asupra acestor rețele, ar putea extinde sfera geografică a conflictului fără a-i crește în mod direct intensitatea. Analiștii descriu acest scenariu drept un „război din umbră”.
„Ambele părți vor să își folosească opțiunile și mecanismele de presiune pentru a influența cealaltă fără a intra într-un război la scară largă”, a declarat Hamidreza Azizi pentru BBC News Persian.
„Dacă armistițiul este încălcat, se estimează că există o mare probabilitate ca Iranul să întreprindă acțiuni suplimentare prin intermediul forțelor sale aliate, în special în Yemen”, a adăugat el.
Totuși, acest scenariu nu este lipsit de riscuri. Pe măsură ce tensiunile cresc, crește și pericolul unor calcule greșite, iar o singură judecată greșită ar putea scăpa conflictul de sub control.
3. Diplomația discretă continuă
În ciuda eșecului discuțiilor din Pakistan, nu este încă clar că diplomația și-a încheiat cursul sau că negocierile au fost excluse. Pakistanul, în calitate de gazdă a acestor discuții, își va continua probabil eforturile pentru a încuraja Teheranul și Washingtonul să ajungă la un acord, acționând ca intermediar pentru transmiterea mesajelor între cele două părți.
În același timp, mediatori tradiționali precum Qatar, Oman, Arabia Saudită și Egipt ar putea interveni din cauza îngrijorărilor că conflictul scapă de sub control, acționând ca canale de comunicare și încercând să prevină o escaladare bruscă a crizei.
Însă, progresul pe această cale depinde de reducerea decalajelor semnificative care separă ambele părți. Propunerea în 15 puncte a SUA și contrapropunerea în 10 puncte a Iranului indică faptul că ambele părți continuă să acționeze din poziții care prioritizează impunerea propriilor cadre, în loc să caute un teren comun.
Așadar, deși o nouă rundă de discuții ar putea avea loc, așteptarea unui acord rapid și cuprinzător pare nerealistă, cel puțin pe termen scurt.
4. Blocadă navală susținută
Președintele SUA a anunțat că Marina țării intenționează să impună o blocadă maritimă Iranului, împiedicând navele sau petrolierele să tranziteze Strâmtoarea Hormuz.
De asemenea, a amenințat că va intercepta în apele internaționale orice navă care plătește taxe de tranzit Iranului pentru a traversa strâmtoarea, o strategie care pare să vizeze privarea Iranului de veniturile sale din petrol, sufocarea economiei acestuia și, în același timp, afectarea principalului său rival, China, ca principal cumpărător de petrol iranian.
„O blocadă maritimă a porturilor Republicii Islamice ar putea fi extrem de eficientă dacă sunt alocate suficiente resurse de informații, supraveghere și recunoaștere”, a declarat Behnam Ben Taleblu, subliniind întinderea liniei de coastă a Iranului.
„Rezultatul practic al unei astfel de măsuri ar fi privarea guvernului de capacitatea sa de a exporta principala sa marfă”, a adăugat el.
Însă, alți analiști au subliniat costurile considerabile pe care o astfel de politică le-ar putea implica pentru Statele Unite, prin apropierea forțelor lor militare de Iran și expunerea acestora la o vulnerabilitate mai mare la posibile atacuri.
În plus, pentru ca planul să fie eficient, forțele navale ar trebui să rămână desfășurate în apropierea granițelor Iranului pentru o perioadă extinsă, ceea ce ar genera costuri substanțiale.
Menținerea unei astfel de politici ar putea declanșa, de asemenea, o creștere a prețurilor globale la petrol și energie, sporind în același timp probabilitatea unei intervenții Houthi de a perturba Strâmtoarea Bab al-Mandab, ceea ce ar putea duce la o creștere și mai mare a prețurilor petrolului.
Instabilitate structurală: noua ordine în regiune?
În cele din urmă, ceea ce reiese din aceste scenarii este că regiunea a intrat într-o fază în care linia de demarcație dintre război și pace este mai neclară ca niciodată. Eșecul discuțiilor din Pakistan nu semnifică sfârșitul diplomației și nici începutul definitiv al unui război mai amplu. Mai degrabă, indică persistența unei situații de „zonă gri”.
„Deși ambele părți ar dori ca acest conflict să se încheie, acest lucru nu pare probabil pe termen scurt”, afirmă Hamidreza Azizi.
În contextul actual, deciziile tactice, problemele de securitate și chiar evenimentele minore de pe teren pot avea efecte disproporționate asupra traiectoriei generale a crizei. Aceasta a determinat mulți analiști să vorbească despre o „instabilitate structurală” în regiune, o situație în care regulile jocului nu sunt complet definite și al cărei rezultat este imprevizibil.
În astfel de circumstanțe, cea mai exactă descriere ar fi că Iranul și Statele Unite au intrat într-o fază în care războiul și negocierile au loc simultan. Ambele părți continuă să utilizeze instrumente militare, menținând, în același timp, canalele diplomatice parțial deschise.
