Conform informațiilor furnizate de ISU București-Ilfov, explozia a avut loc în jurul orei 04:00.
Pompierii ISU B-IF au intervenit pe Intrarea Banatului, în localitatea Chitila, județul Ilfov, unde s-a produs o explozie într-o garsonieră situată la etajul 3 al unui bloc cu 4 etaje.
Explozia nu a generat un incendiu. Ca urmare a acesteia, au fost desprinse elemente de tâmplărie din structura blocului afectat.
În total, 40 de persoane au fost evacuate din clădire. Două persoane din garsoniera în care s-a produs explozia, care au suferit arsuri, au primit asistență medicală la fața locului și au fost transportate ulterior la spital. Victimele sunt un cuplu, respectiv o femeie de 52 de ani și un bărbat de 64 de ani, care au suferit arsuri pe corp și au fost duși la spitalele Floreasca și Universitar.
De asemenea, la fața locului a fost solicitată o echipă din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții pentru a evalua situația, conform competențelor acestora.
În gestionarea situației de urgență au fost mobilizate 5 autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, Detașamentul Special de Salvatori, două autospeciale pentru transportul personalului și victimelor multiple, două ambulanțe SMURD și, în sprijin, un echipaj de la SABIF.












