„Al doilea punct de pe ordinea de zi a avut în vedere situația economică și efectele economice ale războiului, precum și creșterea prețurilor pe piața internațională a petrolului. În acest context, domnul ministru al Energiei a prezentat o expunere referitoare la situația generală, iar discuțiile au fost purtate cu primul-ministru, ministrul Energiei și ministrul de Finanțe pe marginea diverselor scenarii posibile și reacțiile pe care statul român le va avea în funcție de acestea”, a declarat președintele.
Președintele a subliniat și distincția dintre piața petrolului și cea a gazelor, unde deja sunt implementate măsuri de control.
„După cum știți, în ceea ce privește gazul, nu petrolul, guvernul a adoptat începând cu 1 aprilie o schemă de plafonare și control al prețurilor, astfel încât populația și companiile să nu fie afectate”.
Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării s-a încheiat după trei ore de dezbateri. Un alt subiect important pe ordinea de zi a fost analiza dislocării temporare a unor capabilități militare pe teritoriul României.












