Mesajul președintelui României a fost comunicat în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Parlamentului, de către consilierul onorific Eugen Tomac.
„Cu ocazia sărbătorii iudaice Roș Hașana – Anul Nou Evreiesc 5787, transmit urări de sănătate și pace conducerii Federației Comunităților Evreiești din România și întregii comunități evreiești din țara noastră”, a declarat Administrația Prezidențială.
Președintele a subliniat semnificația dublă a sărbătorii din acest an, care coincide cu aniversarea a 90 de ani de la unificarea comunităților evreiești și constituirea Federației Comunităților Evreiești din România.
„Această instituție, esențială pentru păstrarea și afirmarea vieții evreiești în România, a fost un interlocutor de încredere al statului român, promovând atât interesele comunității evreiești, cât și implicarea ca partener civic în societate”, a menționat Palatul Cotroceni.
Șeful statului a evidențiat, de asemenea, contribuția comunității evreiești la dezvoltarea societății românești.
„Prin cultură și educație, prin aportul la economie și știință, precum și prin participarea activă la viața publică, evreii din România au avut un rol semnificativ în dezvoltarea modernă a societății românești și în conturarea destinului actual al țării noastre”, se mai arată în mesajul președintelui.
„Roș Hașana ne reamintește că buna conviețuire, solidaritatea și demnitatea umană sunt valori universale, capabile să unească oameni de credințe și tradiții diferite, chemându-ne să întărim legăturile dintre noi și să ne canalizăm energiile în ceea ce putem construi împreună”, a adăugat președintele.












