Guvernul are în derulare un plan de restructurare pentru TAROM, aprobat de Comisia Europeană, care va fi implementat până la sfârșitul anului 2026. Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat sâmbătă, la Digi24, că există un buget alocat pentru achiziționarea de aeronave. Compania de stat TAROM face parte din cele 22 de firme care trebuie restructurate până la finalul anului, conform unui jalon din Planul Național de Relansare și Reziliență (PNRR).
„Obiectivul nostru până la finalul anului este ca pentru toate aceste 22 de companii din primul val să avem un plan de restructurare clar și să demarăm implementarea acestora. În paralel, vom începe analiza și pentru următoarele companii”, a adăugat Oana Gheorghiu.
Referitor la TAROM, vicepremierul a subliniat că, în ciuda dificultăților financiare cu care se confruntă, compania trebuie să continue să existe: „Cred că există o emoție la nivelul societății pentru această companie. Aceasta este percepția mea. Așadar, într-o formă sau alta, compania trebuie să existe”.
În legătură cu soluțiile pentru depășirea impasului, Oana Gheorghiu nu a oferit detalii specifice, însă a lăsat să se înțeleagă că privatizarea TAROM nu ar fi o opțiune exclusă. „Care este soluția potrivită pentru ea? Nu mă pot antepronunța, dar mi-aș dori foarte mult să ieșim din paradigma aceasta a nu ne vinde țara sau a nu face parteneriate public-private, de parcă cineva ar veni și ne-ar lua ceva. Cred că interesul statului român este să aducă plusvaloare pentru societate și să genereze venituri, nu să piardă. Felul în care au fost gestionate lucrurile până acum arată că nu s-a acționat corect”, a concluzionat vicepremierul.












