Spionajul, sabotajul, atacurile cibernetice și acțiunile clandestine destinate „să destabilizeze Germania sau să-i provoace direct prejudicii” constituie o „realitate constantă”, a declarat duminică ministrul german de Interne, Alexander Dobrindt, într-un interviu pentru publicația BILD, conform Politico.
Dobrindt a sugerat joi că incidentul cu drona de pe aeroportul din Leipzig ar putea reprezenta un atac orchestrat de un actor statal. Totuși, ministrul nu a specificat ce puteri străine ar putea fi implicate în aceste atacuri hibride.
Aeroportul din Leipzig are un rol strategic pentru NATO, inclusiv în ceea ce privește transporturile militare către Ucraina. De asemenea, este cel mai mare hub aerian european al companiei internaționale de curierat DHL și găzduiește temporar anumite aeronave ucrainene Antonov, pentru a le proteja de atacurile rusești. Oficialii germani au declarat miercuri că o dronă a fost descoperită la doar câțiva metri de un astfel de avion.
Un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei a afirmat miercuri că Rusia se află în spatele încercărilor zilnice de a „exercita influență aici, în Germania, într-un mod care vizează subminarea democrației noastre și erodarea încrederii în politică și în politicieni”.
Kremlinul a fost acuzat că încearcă să influențeze alegerile din septembrie din Saxonia-Anhalt și Mecklenburg-Pomerania Occidentală, landuri din fosta Germanie de Est, unde sentimentele proruse rămân puternice și unde partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) ar putea accede pentru prima dată la putere la nivel regional.











