Vineri seară, polițiștii din Târgu Mureș au fost informați despre descoperirea unei persoane decedate într-o boxă situată într-un pasaj din centrul orașului.
Conform informațiilor furnizate de polițiști, investigațiile efectuate la fața locului au relevat că un bărbat de 47 de ani, din Târgu Mureș, ar fi aprins mai multe materiale textile, probabil în încercarea de a se încălzi, ceea ce a dus la izbucnirea unui incendiu în interiorul boxei. Bărbatul s-ar fi intoxicat ulterior cu fum și gaze generate de ardere, pierzându-și astfel cunoștința.
Pompierii de la ISU Mureș au intervenit și au stins incendiul, iar echipajul medical aflat la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, însă bărbatul nu a răspuns. Cadrele medicale au constatat decesul.
În acest context, a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările vor continua pentru a determina cu exactitate toate circumstanțele în care a avut loc acest incident.












