Ministrul Justiției a fost întrebat, înaintea ședinței Curții Constituționale, ce așteptări are pentru ziua de miercuri, având în vedere că un judecător a solicitat concediu paternal, iar președintele Instanței Supreme a cerut Curții să solicite un punct de vedere de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
„Atâta timp cât anumite instrumente legale sunt aplicate cu bună credință, astfel de demersuri se încadrează în limitele exercitării fie a drepturilor individuale, fie a prerogativelor instituționale. Este de dorit să avem o clarificare constituțională în legătură cu acest proiect al Executivului, care a fost asumat și prin programul de guvernare. Totodată, există anumite reguli în normativele care reglementează funcționarea Curții Constituționale, iar în scenariul menționat, cu ipoteza unui judecător care își exercită un anumit drept, rămâne de văzut dacă astăzi se vor întruni condițiile necesare pentru deliberare și pronunțarea unei hotărâri. Aștept și eu să văd care este situația”, a declarat Radu Marinescu la Digi24.
Ministrul a fost întrebat și dacă cei opt judecători prezenți ar putea relua dezbaterile.
„Din câte știu eu, instanța Constituțională se află în prezent în deliberare, ceea ce înseamnă că dezbaterile au avut loc și acum judecătorii analizează toate aspectele relevante pentru a lua o decizie. Dacă s-ar hotărî reluarea dezbaterilor, așa cum ați menționat, aceasta ar însemna ca această cauză să fie repusă pe rolul Curții Constituționale, să se reia procedura de dezbatere, adică analiza publică a argumentelor, și apoi să rămână din nou în deliberare”, a răspuns Marinescu.
Întrebat ce se va întâmpla dacă nu se va găsi o soluție miercuri, Radu Marinescu a afirmat: „Reiterez ceea ce am spus întotdeauna. Toate autoritățile și instituțiile trebuie să colaboreze loial, corect și în interesul cetățeanului. Nu pot oferi un sfat în prezent niciunei instituții. Este atributul exclusiv al Curții Constituționale să se pronunțe asupra acestei sesizări. (…) Este de dorit ca această chestiune, referitoare la reforma pensiilor în sistemul de justiție, să aibă o clarificare, indiferent care ar fi aceasta, deoarece instanța Constituțională este suverană, dar este important să știm pe ce drum ne îndreptăm.”












