Conducerea formală a Republicii Islamice Iran este bine definită: Mojtaba Khamenei a preluat funcția de lider suprem după decesul tatălui său, Ali Khamenei, în prima zi a războiului, pe 28 februarie. În sistemul politic iranian, liderul suprem are ultimul cuvânt în privința marilor decizii strategice, inclusiv în ceea ce privește războiul, pacea și direcția statului.
Cu toate acestea, în practică, situația nu este la fel de clară. Președintele american Donald Trump a caracterizat conducerea Iranului ca fiind „fracturată” și a sugerat că Washingtonul așteaptă o propunere „unitară” din partea Teheranului.
Tema unității a fost subliniată și de autoritățile iraniene, care au transmis recent mesaje cetățenilor, afirmând că în Iran „nu există conservatori sau moderați”, ci „o singură națiune, un singur drum”.
Noua conducere supremă nu a fost observată în public de la preluarea puterii. În afară de câteva declarații scrise, inclusiv una prin care a subliniat că Strâmtoarea Ormuz rămâne închisă, dovezile controlului său direct asupra deciziilor cotidiene sunt limitate.
Oficialii iranieni au recunoscut că Mojtaba Khamenei a fost rănit în primele atacuri, dar au oferit puține detalii. Surse iraniene citate de New York Times au indicat că acesta ar fi suferit răni la nivelul feței, afectându-i astfel capacitatea de a vorbi.
Absența sa publică este semnificativă într-un sistem în care autoritatea are atât o dimensiune instituțională, cât și una simbolică. Ali Khamenei își exprima viziunea prin discursuri, apariții și intervenții vizibile între facțiunile regimului. Acest tip de semnalizare este aproape complet absent acum.
În acest context, deciziile par mai puțin centralizate decât înainte de război. Diplomația rămâne, oficial, în responsabilitatea guvernului. Ministrul de Externe, Abbas Araghchi, continuă să reprezinte Teheranul în discuțiile cu SUA, sub autoritatea președintelui Masoud Pezeshkian. Totuși, niciunul dintre ei nu pare să contureze direcția strategică.
De asemenea, delegația iraniană este condusă de președintele Parlamentului, Mohammad-Bagher Ghalibaf, ceea ce ridică întrebări cu privire la adevăratul centru de decizie. Rolul lui Araghchi pare mai degrabă operațional decât decisiv. Un incident în care a sugerat reluarea traficului prin Ormuz, pentru a retracta rapid declarația, a evidențiat limitările controlului asupra deciziilor militare.
Pezeshkian, considerat o figură relativ moderată, s-a aliniat direcției regimului, fără a promova o linie proprie. Blocarea celei de-a doua runde de negocieri cu SUA, programată la Islamabad, întărește impresia că sistemul își menține canalele diplomatice deschise, dar nu este capabil sau dispus să se angajeze într-o direcție clară.
Controlul asupra Strâmtorii Ormuz, principala pârghie de presiune a Iranului, se află în mâinile Gardienilor Revoluției, sub conducerea lui Ahmad Vahidi, și nu ale diplomaților. Aceasta plasează puterea reală în mâinile unor actori care acționează în mare parte în spatele ușilor închise.
În ultimele săptămâni, acțiunile militare ale Gardienilor Revoluției, de la impunerea blocadei în Hormuz până la atacuri asupra unor ținte din Golf, par să fi stabilit ritmul crizei. Mesajele politice și diplomatice au venit adesea ulterior, uneori fără o coerență deplină.
În acest context, Mohammad-Bagher Ghalibaf a devenit una dintre cele mai vizibile figuri ale momentului. Fost comandant al Gardienilor Revoluției și actual președinte al Parlamentului, el s-a implicat în negocieri, a transmis mesaje publice și a încercat să prezinte războiul într-o manieră pragmatică, mai puțin ideologică.
Cu toate acestea, poziția sa rămâne delicată. În Parlament și în rețelele conservatoare, opoziția față de negocieri este puternică, iar presa de stat și campaniile publice descriu din ce în ce mai mult dialogul cu inamicii Iranului ca pe un semn de slăbiciune. Ghalibaf susține că acționează în conformitate cu voința lui Mojtaba Khamenei, dar dovezile unei coordonări directe sunt absente.
Imaginea de ansamblu sugerează un sistem care continuă să funcționeze, dar care nu pare a fi condus coerent dintr-un singur centru.
