La prima vedere, placa de marmură gravată în latină, inclusiv cu expresia „spiritele morților”, părea a fi o reproducere comună, menită să ofere un aer solemn grădinii, conform informațiilor publicate de ScienceAlert.
Cu toate acestea, pentru antropoloaga Daniella Santoro, care locuiește împreună cu soțul ei, Aaron Lopez, într-o casă istorică situată în cartierul Carrollton din New Orleans, acest obiect, găsit parțial îngropat în vegetație, a stârnit curiozitate. La început, Santoro a avut temeri că ar putea descoperi un vechi mormânt.
„Faptul că era în latină ne-a pus pe gânduri, nu-i așa?”, a declarat Daniella Santoro pentru Associated Press. „Când vezi așa ceva, îți spui: «Bine, asta nu e un lucru obișnuit.»”
În loc să ignore acest instinct, Santoro a decis să solicite ajutorul specialiștilor. Printre cei care au examinat inscripția s-au numărat arheoloaga Susann Lusnia de la Universitatea Tulane și antropologul D. Ryan Gray de la Universitatea din New Orleans, care au împărtășit descoperirea și altor colegi.
În scurt timp, cercetătorii au realizat ce a găsit cuplul.
Textul latin începe cu formula Dis Manibus – „către spiritele morților” – o dedicație frecvent întâlnită pe plăcile funerare romane. Această formulă era standard în practica funerară romană, adesea gravată în partea superioară a pietrelor tombale. Mii de inscripții de acest tip au fost conservate din perioada fostului Imperiu Roman.
O analiză detaliată a relevat că piatra comemora un soldat roman, pe nume Sextus Congenius Verus, care a fost omagiat de moștenitorii săi, Atilius Carus și Vettius Longinus. Inscripția menționează că acesta a murit la vârsta de 42 de ani, după 22 de ani de serviciu militar, cu aproximativ 1.900 de ani înainte ca Santoro și Lopez să descopere monumentul funerar într-o grădină plină de vegetație.
Un aspect fascinant este că această piatră nu era la prima ei mențiune. În începutul secolului XX, fusese inclusă în catalogul Muzeului Național Arheologic din Civitavecchia, Italia, un oraș-port în care monumentul funerar fusese odată parte dintr-un mic cimitir.
Muzeul a suferit daune semnificative în urma bombardamentelor aliate din 1943 și 1944, iar numeroase artefacte au fost pierdute sau dispersate. În întreaga Europă, bombardamentele și jafurile din timpul războiului au dus la dispariția multor obiecte de patrimoniu, multe dintre ele rămânând încă dispărute după decenii.
Monumentul funerar a fost printre piesele ulterior declarate dispărute. Dimensiunile specificate de muzeu corespundeau exact cu cele ale plăcii descoperite în grădina lui Santoro și Lopez.
Întrebarea care rămâne este cum a ajuns această piatră din Italia, aflată în război, până în suburbia din Louisiana. Potrivit lui Erin Scott O’Brien, fostul proprietar al casei din Carrollton, placa fusese expusă într-o vitrină alături de alte obiecte de familie, în casa bunicului ei, Charles Paddock Jr., un soldat staționat în Italia în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Paddock Jr. și soția sa au decedat în anii 1980; când O’Brien s-a mutat în casa de familie la începutul anilor 2000, mama ei i-a oferit piatra. „Am plantat un copac și am spus: acesta este începutul noii noastre case. Hai să o punem afară, în grădină”, a declarat O’Brien pentru Preservation in Print. „Am crezut pur și simplu că este o piesă de artă. Nu aveam nicio idee că este o relicvă veche de 2.000 de ani.”
După mai bine de 80 de ani de la devastarea muzeului care adăpostea odinioară relicva, și cu principalii actori ai acestei povești dispăruți, rămâne o enigmă cum a ajuns Paddock în posesia pietrei. Totuși, ceea ce contează cu adevărat este că aceasta se va întoarce, în sfârșit, acasă – în ținutul imperiului pe care Sextus Congenius Verus l-a servit cu devotament.
Echipa FBI pentru infracțiuni de artă coordonează repatrierea obiectului către Muzeul Național Arheologic din Civitavecchia.
