„Astăzi este o zi extrem de tristă pentru fotbal, deoarece ne luăm rămas bun de la o adevărată legendă a sportului nostru. Mircea Lucescu a fost o personalitate deosebită, cu care am avut privilegiul de a petrece momente valoroase în repetate rânduri în ultimii ani”, a declarat Gianni Infantino, președintele FIFA, conform celor anunțate de Federația Română de Fotbal.
Infantino a subliniat impactul semnificativ pe care Lucescu l-a avut asupra fotbalului, amintind atât perioada în care a fost căpitanul echipei naționale a României la Cupa Mondială FIFA din 1970, cât și cariera sa remarcabilă de antrenor, care a lăsat o amprentă de neșters în istoria sportului.
„Cei care au avut onoarea de a-l cunoaște și privilegiul de a colabora cu el știu cât de mult a iubit și a trăit fotbalul,” a adăugat Infantino.
„Gândurile mele, precum și cele ale întregii comunități fotbalistice internaționale, se îndreaptă către familia sa, prietenii și toți cei care l-au cunoscut. Odihnească-se în pace,” a încheiat președintele FIFA, exprimându-și compasiunea.
Marele antrenor Mircea Lucescu a încetat din viață marți, la vârsta de 80 de ani. Anunțul trist a fost făcut de Spitalul Universitar de Urgență București, unde Lucescu era internat, unitatea medicală precizând că decesul a fost declarat în jurul orei 20:30.
Lucescu a fost internat de urgență pe 29 martie, după ce a suferit un incident în timpul unui antrenament, în contextul înfrângerii echipei naționale a României în fața Turciei, scor 0-1, în preliminariile pentru Cupa Mondială 2026.


