Recent, România a înregistrat o scădere a deficitului comercial, însă această evoluție nu a fost rezultatul unei expansiuni a exporturilor, ci mai degrabă al unei diminuări a importurilor, care au scăzut cu 5% din cauza unui consum mai redus. În ciuda faptului că țara continuă să exporte anual preparate din fructe și legume în valoare de peste 130 de milioane de euro, acest avans nu a fost suficient pentru a compensa nevoile balanței comerciale.
În sectorul preparatelor din fructe și legume, care cuprinde conserve, bulion, murături, dulceață, compoturi și legume congelate, România se confruntă cu o situație delicată. Această categorie reprezintă a patra cea mai semnificativă din punct de vedere al valorii importurilor. De-a lungul ultimului deceniu, atât importurile, cât și deficitul comercial din acest domeniu s-au dublat, în mare parte din cauza incapacității producției interne de a satisface cererea.
Printre cele mai importate produse se numără legumele preparate, fie ele congelate sau necongelate, care constituie peste 40% din totalul importurilor din această categorie. De asemenea, conservele de fructe au început să câștige teren, reprezentând în 2024 aproximativ 23% din importurile de preparate din fructe și legume, incluzând fructe congelate, piureuri sau compoturi.
Pe piața locală, tot mai multe produse de import își fac loc pe rafturi, variind de la mazăre congelată din Polonia și spanac ambalat în Belgia, până la bulion realizat din concentrat de tomate provenit din afara Uniunii Europene. Această diversificare a consumului, împreună cu presiunea asupra prețurilor, favorizează produsele de import în detrimentul celor fabricate local.
Unul dintre factorii esențiali care contribuie la dependența României de importuri este lipsa capacităților de procesare. Deși există producție locală de fructe și legume, inclusiv în anii cu supraproducție sezonieră, infrastructura industrială nu este suficient de dezvoltată pentru a transforma materia primă în produse cu valoare adăugată. În acest context, doar câțiva jucători mari reușesc să se integreze constant în marile lanțuri de magazine, în timp ce majoritatea producătorilor operează la scară mică.
Mai mult, producătorii locali se confruntă cu costuri ridicate, un sezon de producție mai scurt și mai puține spații protejate comparativ cu țări precum Turcia, Grecia, Spania sau Polonia. Deși există unele proiecte în derulare prin intermediul programului INVESTALIM, care ar putea aduce îmbunătățiri în anii următori, investițiile în procesare rămân limitate.
