„Nu poți merge și în car și în căruță. PSD nu poate afirma că sprijină moțiunea cu AUR, dar că nu are legătură cu AUR. Moțiunea este, de fapt, problema lor”, a declarat Miruță marți, în cadrul unei intervenții la Euronews România.
Criticile la adresa PSD au fost accentuate de ministrul, care susține că asocierea dintre Partidul Social Democrat și Alianța pentru Unirea Românilor este evidentă prin semnarea și susținerea moțiunii de cenzură. „Nu poți să afirmi că semnezi o moțiune cu AUR, dar să nu ai o acțiune comună cu ei. Acesta este cel mai oficial demers comun, votul unei moțiuni împotriva unui guvern”, a explicat Miruță.
Mai mult, el a adăugat că PSD pare să emită simultan două mesaje contradictorii: pe de o parte, se prezintă ca un partid pro-european, iar pe de altă parte, acționează politic alături de AUR.
În ceea ce privește posibilele scenarii pentru o nouă formulă de guvernare, Miruță a respins ideea ca PSD să preia conducerea în cadrul aceleași coaliții, subliniind că o astfel de decizie nu este exclusiv în mâinile social-democraților. „PSD poate decide să depună moțiune cu AUR sau să refuze sprijinul pentru Bolojan, dar nu poate decide în locul USR și, sper eu, nici în locul PNL”, a declarat el.
Ministrul este convins că actuala coaliție a funcționat, chiar dacă cu dificultăți: „Mergea, cu chiu cu vai, mai cu frâna de mână trasă, spre o țintă”.
În cadrul discuției, Miruță a adus în atenție și risipirea resurselor statului, pe care o corelează cu interesele din companiile de stat, unde, conform afirmațiilor sale, nu s-au realizat reforme semnificative. „Nu dorim să reducem consiliile de administrație sau să eliminăm contractele ineficiente, iar apoi ne plângem că nu sunt fonduri suficiente”, a subliniat ministrul, referindu-se în special la PSD.
El consideră că resursele publice sunt risipite într-un „circuit subteran”, în timp ce Guvernul justifică necesitatea creșterii impozitelor.
În ceea ce privește ideea unui guvern tehnocrat, Miruță s-a arătat sceptic. El a avertizat că lipsa unei legături directe cu alegătorii ar putea diminua responsabilitatea politică. „Un premier tehnocrat poate fi extrem de bine pregătit, dar trebuie să existe o responsabilitate publică. Dacă nu are un contract prin vot cu alegătorii, nu va simți aceeași presiune”, a concluzionat el.


