Săptămâna trecută, ministrul finanțelor din Indonezia, Purbaya Yudhi Sadewa, a propus introducerea unei taxe de trecere pentru navele care traversează Strâmtoarea Malacca, inspirându-se din măsurile adoptate de Iran în Strâmtoarea Ormuz. Această idee a generat o reacție rapidă din partea asiguratorilor și importatorilor din Asia, conform AlJazeera.
Deși Indonezia a abandonat rapid această propunere, incidentul scoate la iveală o realitate tot mai îngrijorătoare, susțin analiștii: navigația maritimă, cândva guvernată de reguli clare, devine o activitate din ce în ce mai riscantă, costisitoare și, mai ales, politizată.
Transportul maritim a fost dintotdeauna o activitate plină de pericole, expusă pirateriei și banditismului maritim. Totuși, pe măsură ce comerțul internațional a crescut considerabil după cel de-al Doilea Război Mondial, națiunile au colaborat pentru a crea o ordine maritimă globală. Între anii 1950 și 1990, au fost semnate numeroase tratate menite să asigure siguranța și libertatea navigării pe oceane.
Astăzi, având în vedere că peste 80% din comerțul mondial se desfășoară pe căi maritime, aceste reglementări au contribuit la creșterea comerțului global de la aproximativ 60 de miliarde de dolari în anii ’50 la peste 25 de trilioane de dolari în anul precedent, conform Organizației Mondiale a Comerțului.
Totuși, acțiunile recente ale unor actori majori, de la Statele Unite la Iran, Rusia și China, amenință să submineze aceste reguli esențiale pentru navigație, atrag atenția experții.
Câmpul de luptă din Ormuz
În Strâmtoarea Ormuz, Iranul a început să restricționeze trecerea navelor încă din martie, în urma escaladării tensiunilor cu SUA și Israel, care au declanșat un conflict deschis împotriva țării. Pe 13 aprilie, SUA au impus un blocaj naval asupra navelor și porturilor iraniene, iar ulterior au capturat mai multe nave iraniene în apropierea strâmtorii. De asemenea, au efectuat intervenții asupra altor nave la distanțe considerabile în Asia-Pacific, suspectându-le că transportă petrol iranian sub incidența sancțiunilor.
În replică, trupele iraniene au capturat și ele nave care încercau să treacă prin Strâmtoarea Ormuz fără acordul lor, demonstrând astfel o utilizare calibrată a forței. Jack Kennedy, șeful departamentului de risc de țară pentru regiunea MENA la S&P Global Market Intelligence, a subliniat că, chiar și fără o blocare totală, autorizațiile și presiunea pot genera costuri semnificative și incertitudine.
Un incident notabil a fost atacul asupra unei nave container de către o canonieră asociată cu Garda Revoluționară Islamică, incident care a provocat daune considerabile navei, semnalând controlul Iraniului asupra regiunii fără a compromite complet traficul maritim.
Controversele din Canalul Panama
Recent, Statele Unite, alături de câteva țări din America de Sud și Caraibe, au emis o declarație comună în care acuzau China de „presiune economică țintită” asupra navelor sub pavilion panamez, susținând că Beijingul a reținut aceste nave în porturile sale. Aceste acțiuni sunt interpretate ca o încercare de a politiza comerțul maritim și de a încălca suveranitatea națiunilor din emisfera occidentală.
China a reacționat, acuzând SUA de ipocrizie și negând acuzațiile de capturare a navelor sub pavilion panamez. Lin Jian, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Chinei, a subliniat istoricul involuntar al SUA în Canalul Panama și a evidențiat nevoia de respectare a suveranității națiunilor din regiune.
Provocările actuale în navigația maritimă
Experții afirmă că, în ciuda faptului că cadrul juridic pentru tranzitul maritim rămâne bazat pe reguli stabilite, numărul excepțiilor semnificative crește. În ultimii ani, perturbările maritime au devenit mai organizate și strategice. De exemplu, restricțiile impuse de Rusia asupra exporturilor de cereale din Ucraina au generat crize de aprovizionare globală, demonstrând cum controlul naval poate influența economii dincolo de zona imediată a conflictului.
În Marea Chinei de Sud, China este din ce în ce mai acuzată de hărțuirea navelor comerciale, ca parte a unei strategii mai amplificate de a-și impune revendicările teritoriale, deși Beijingul contestă aceste acuzații.
