Datele comerciale recente evidențiază amploarea dezechilibrelor economice. În 2025, Uniunea Europeană a exportat bunuri în valoare de 199,6 miliarde de euro către China, în timp ce importurile au atins 559,4 miliarde de euro, generând un deficit comercial de 359,8 miliarde de euro. Comparativ cu 2024, exporturile europene către China au scăzut cu 6,5%, în timp ce importurile au crescut cu 6,4%.
Această situație se desfășoară pe fundalul a ceea ce tot mai mulți economiști numesc „al doilea șoc chinezesc”. Primul șoc, care a avut loc la începutul anilor 2000, a fost asociat în principal cu externalizarea producției de bunuri de consum în China. Cel de-al doilea șoc, însă, reprezintă o amenințare mai mare pentru Europa, afectând direct sectoarele cu valoare adăugată ridicată.
Industriile verzi, noul teren de confruntare
În era tranziției verzi, China nu mai este doar un furnizor ieftin, ci un jucător dominant. Beijingul controlează o proporție semnificativă din capacitatea globală de producție pentru panouri solare, baterii, componente eoliene și vehicule electrice, sectoare esențiale pentru viitorul industrial al Europei și pentru atingerea obiectivelor climatice.
În acest context, riscurile pentru Uniunea Europeană sunt duble: pe de o parte, aceasta ar putea deveni dependentă de tehnologiile chinezești pentru propria tranziție verde, iar pe de altă parte, ar putea pierde locuri de muncă și capacități industriale în domeniile în care spera să câștige competitivitate.
Mașina electrică, simbolul presiunii chineze
Industria auto ilustrează cel mai bine această schimbare. Constructorii europeni nu mai reușesc să vândă în China la fel de mult ca înainte, iar competitorii chinezi, precum BYD, Geely sau SAIC, pătrund tot mai agresiv pe piața europeană, combinând prețuri competitive cu tehnologii avansate și sprijin public substanțial. Acest lucru reprezintă o amenințare nu doar comercială, ci și pentru întregul ecosistem industrial din Germania, Franța, Italia sau Spania, incluzând uzine, furnizori, centre de cercetare și sute de mii de locuri de muncă.
Bruxellesul răspunde cu tarife, dar nu schimbă încă jocul
În fața acestei provocări, Uniunea Europeană a început să reacționeze. În 2024, Comisia Europeană a impus taxe compensatorii pe vehiculele electrice chinezești, concluzionând că acestea beneficiază de subvenții neloiale. Această măsură a trimis un semnal politic important: Bruxellesul nu mai este dispus să accepte concurența subvenționată fără a reacționa.
Totuși, tarifele nu rezolvă problema fundamentală. Producătorii chinezi pot să absoarbă o parte din costuri, să mute producția în Europa sau să comercializeze alte categorii de vehicule, cum ar fi hibridele. În plus, măsurile tarifare nu compensează lipsa unei strategii industriale comune.
Comerțul online, un alt front al concurenței neloiale
Un alt domeniu problematic este comerțul online. Platforme precum Shein și Temu au profitat de reglementările favorabile pentru coletele mici, livrând milioane de produse direct către consumatorii europeni. Această concurență este extrem de dificil de gestionat pentru comercianții locali, care trebuie să respecte reglementările fiscale, costurile salariale și standardele europene de conformitate. Uniunea Europeană a decis să introducă o taxă vamală fixă pentru coletele mici din afara Uniunii, dar și această măsură pare să fie mai mult defensivă, fără a aborda întrebarea cum poate Europa să rămână competitivă într-o economie globală dominată de subvențiile chinezești.
România, prinsă între importuri ieftine și vulnerabilitatea industriei auto
Pentru România, presiunea chineză nu este o temă abstractă, ci una foarte concretă, vizibilă în balanța comercială. În prima jumătate a anului 2025, România a importat bunuri din China în valoare de aproximativ 4,3 miliarde de euro, cu o creștere de peste 26% față de aceeași perioadă din 2024. China a devenit astfel al patrulea cel mai mare furnizor de bunuri pentru România, depășind Polonia și Turcia. În același timp, exporturile românești către China s-au redus la doar 331,9 milioane de euro, ceea ce a dus la un deficit bilateral de aproape 4 miliarde de euro, adică aproximativ 24% din întregul deficit comercial al țării.
Datele pentru întregul an 2025 confirmă acest dezechilibru. Conform UN Comtrade, România a importat bunuri din China în valoare de 10,26 miliarde de dolari, în timp ce exporturile către China au fost de numai 806 milioane de dolari. Aceasta înseamnă că România a achiziționat din China de aproape 13 ori mai mult decât a vândut. Importurile sunt dominate de echipamente electrice și electronice, precum și de mașini și echipamente industriale.
O altă modalitate prin care China influențează economia românească este comerțul online. Platforme precum Shein, Temu sau AliExpress au schimbat obiceiurile de consum, punând presiune pe comercianții locali care trebuie să respecte reglementările fiscale și costurile. Din 1 ianuarie 2026, România va aplica o taxă logistică de 25 de lei pe colet pentru expedierile sub 150 de euro provenite din afara Uniunii, iar ANAF a stabilit obligații pentru curieri. La nivel european, din iulie 2026, va fi implementată o taxă vamală de 3 euro pentru coletele mici, în contextul unei creșteri semnificative a numărului acestor expedieri.
Problema pentru România nu este doar creșterea importurilor din China, ci și faptul că o parte dintre produsele care ar fi putut fi fabricate local sunt acum importate. România nu mai concurează doar la nivelul textilelor sau produselor simple, ci și în domenii precum echipamentele industriale, electronice și tehnologiile verzi.
Germania, prima victimă a reculului industrial european
Cazul Germaniei reflectă costul întârzierilor. Modelul său economic, bazat pe exporturi industriale, energie ieftină și acces la piața chineză, se află acum sub presiune. Scumpirea energiei și slăbirea cererii din China au erodat aceste avantaje, iar companiile chineze devin competitori direcți în sectoarele de vârf.
Industria germană își pierde terenul, iar efectele se resimt în producție, exporturi și ocuparea forței de muncă. Dificultățile Germaniei ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru restul Europei: dacă cea mai puternică economie a continentului este vulnerabilă, celelalte economii nu sunt ferite de aceleași riscuri.
UE își construiește arsenalul defensiv
În ultimii ani, Uniunea Europeană a implementat un set extins de instrumente pentru a contracara aceste provocări, inclusiv anchete anti-subvenții și reglementări privind subvențiile externe. Aceste inițiative marchează o schimbare majoră în politica europeană, care a fost, până recent, orientată aproape exclusiv pe piața deschisă.
Bruxellesul își propune să apere piața internă, fără a renunța complet la principiile comerțului liber. Totuși, găsirea unui echilibru între protecție și deschidere este o provocare. O reacție insuficientă ar putea duce la pierderi pentru industrie, în timp ce o reacție prea severă ar putea provoca represalii comerciale și creșterea costurilor pentru consumatori.
„Made in EU”, începutul unei politici industriale mai ferme
Un pas semnificativ este promovarea criteriilor „Made in EU” în anumite sectoare strategice. Comisia Europeană își propune să încurajeze producția locală și să reducă dependențele critice, accelerând astfel proiectele din domenii precum bateriile și tehnologiile curate.
Această direcție sugerează că Uniunea Europeană începe să conștientizeze importanța nu doar a prețului, ci și a originii tehnologiilor verzi, a locurilor de muncă și a controlului asupra lanțurilor de aprovizionare.
Divergențele dintre statele membre frânează reacția europeană
Cu toate acestea, o problemă majoră rămâne lipsa de unitate între statele membre. Franța susține o politică industrială mai fermă, pe când Germania, tradițional dependentă de exporturi, adoptă o abordare mai prudentă. Alte state tem că măsurile protecționiste ar putea duce la creșterea prețurilor și la conflicte comerciale.
Această divergență reduce eficiența răspunsului european. În timp ce China acționează coordonat și pe termen lung, Uniunea Europeană se confruntă cu provocarea de a negocia între interesele a 27 de state. Astfel, reacția este adesea întârziată, fragmentată și insuficient ambițioasă.
