Raluca Turcan, fostă ministru al Culturii și al Muncii, vicepremier al României și în prezent deputat, este activă în Comisia pentru învățământ, Comisia pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă și în Comisia pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților. În cadrul unei discuții recente, ea a abordat subiecte importante precum construirea încrederii în politică, distanța dintre critică și soluțiile reale în spațiul public, precum și modul în care tinerii se raportează la procesul decizional. Turcan a subliniat, de asemenea, importanța surselor de informare credibile într-un context marcat de neîncredere și tensiuni sociale. Printre liderii în care are încredere, ea l-a menționat pe Ilie Bolojan.
INTERVIU
Reporter: Numele complet?
Raluca Turcan: Raluca Turcan.
Reporter: Studii și funcția actuală?
Raluca Turcan: Economist, absolventă a Academiei de Studii Economice, la facultatea de Relații Economice Internaționale, și deputat.
Reporter: Numiți trei politicieni pe care îi admirați.
Raluca Turcan: Ilie Bolojan, pentru că a stabilizat România într-un context dificil și cred că poate să ne conducă pe un drum de creștere economică. Theodor Stolojan, un om care a reușit să dubleze scorul Partidului Național Liberal în doi ani și care a păstrat o cotă de credibilitate de-a lungul timpului. Traian Băsescu, care a avut curajul să riște suspendarea din funcția de președinte atunci când a considerat că țara trebuie să urmeze un anumit drum.
Reporter: Un mit despre politicieni care vă deranjează?
Raluca Turcan: Că toți politicienii fură. Nu toți politicienii sunt corupți.
Reporter: Numiți trei politicieni pe care nu i-ați vota niciodată.
Raluca Turcan: Nu pot să afirm categoric că n-aș vota pe cineva, dar mă îndepărtează de politicienii care jignesc, care critică fără a oferi alternative și care încearcă să acopere lipsa de idei cu vorbe goale.
Reporter: Ce vă enervează cel mai tare în sistemul cultural românesc?
Raluca Turcan: Mă deranjează profund atitudinea unora care consideră cultura un domeniu nesemnificativ.
Reporter: De ce ar trebui un tânăr să nu dea scroll când aude de politică?
Raluca Turcan: Tinerii trebuie să înțeleagă că, indiferent de neplăcerile pe care le pot avea față de politică, aceasta este esențială pentru decizii. O politică proastă duce la decizii proaste. Dacă aleg să ignore informațiile, riscă să facă alegeri greșite.
Reporter: Care e diferența dintre un ministru bun și unul excelent?
Raluca Turcan: Un ministru bun își îndeplinește mandatul cu resurse suficiente, pe când un ministru excelent reușește să facă lucruri notabile chiar și cu resurse limitate.
Reporter: Ce funcționează în România mai bine decât cred majoritatea oamenilor?
Raluca Turcan: În fiecare domeniu există aspecte care funcționează eficient. De exemplu, în educație, sunt profesori excepționali, deși mulți discreditează întreg sistemul. În sănătate, există și profesioniști care salvează vieți, chiar dacă se preferă evidențierea disfuncționalităților.
Reporter: Cum i-ați schimba părerea unui tânăr care crede că „toți politicienii sunt la fel” în 20 de secunde?
Raluca Turcan: Aș sublinia importanța surselor de informare credibile. Acest lucru i-l spun și fiului meu, care este în clasa a XI-a: pentru a avea o opinie bine fundamentată, trebuie să te informezi din surse diverse și de încredere.
Reporter: Cum separați critica onestă de atacul gratuit?
Raluca Turcan: Critica onestă trebuie să ofere și alternative. În prezent, mulți distrug guvernări, dar nu propun soluții viabile pe termen lung. Critica gratuită este adesea superficială și ascunde lipsa realizărilor. Există mulți politicieni care, deși au un discurs atrăgător, nu au realizări concrete, iar în astfel de cazuri, este mai bine să îi ignori.
Reporter: Ce lucru/gest mic spune cel mai mult despre un lider?
Raluca Turcan: Integritatea este esențială. Aceasta face un lider să fie lipsit de vulnerabilități. Este important să observi cum se raportează un lider la oamenii simpli.
Reporter: Alături de ce politician din toate timpurile v-ar plăcea să luați prânzul?
Raluca Turcan: Aș alege-o pe Margaret Thatcher.
Reporter: Cu ce emoji ați caracteriza contextul politic actual?
Raluca Turcan: Aș folosi unul cu steluțe, pentru că România se află într-o criză foarte gravă, fără un plan clar pentru viitor. Cei care conduc nu par să fi gândit bine la aceste aspecte.
Reporter: De ce ar trebui ca românii din diaspora să revină acasă?
Raluca Turcan: Nu vreau să spun că ar trebui să se întoarcă, ci mi-ar plăcea să fie convinși să revină. În România, pot găsi o calitate a vieții comparabilă cu cea din țările unde au ales să muncească, însă, din păcate, infrastructura și calitatea serviciilor publice îi fac adesea să prefere să rămână în străinătate.
Reporter: Dacă politica românească ar fi un restaurant, ce fel de mâncare ar servi cel mai des?
Raluca Turcan: Tocăniță cu de toate, pentru că în politica românească poți găsi o varietate de oameni: de la cei needucați la cei extrem de educați, de la cei fără caracter la cei cu caracter.
Reporter: Ce vreți ca oamenii să spună despre dvs. atunci când nu sunteți în cameră?
Raluca Turcan: Îmi doresc ca oamenii să recunoască eforturile mele de a livra rezultate. Cred că fiecare zi în serviciul public trebuie să fie o zi câștigată pentru cei pe care îi reprezint, nu pentru mine.


