Luni, orașul Dubai a fost zguduit de sunete puternice, rezultatul interceptărilor aeriene, pe fondul unei alerte de raid care a determinat locuitorii să se adăpostească pentru prima dată de la încheierea focului în conflictul din Iran, conform raportării de la Euronews.
Autoritățile din Emiratele Arabe Unite au transmis un mesaj de alertă pe telefoanele mobile, atenționând populația cu privire la un posbil atac cu rachete. „Având în vedere situația actuală și amenințările potențiale cu rachete, căutați imediat un loc sigur în cea mai apropiată clădire securizată,” se menționa în comunicat. Ulterior, un alt mesaj a informat că situația devenise „acum sigură” și că cetățenii își puteau relua activitățile obișnuite, dar trebuiau să rămână vigilenți și să ia „precauțiile necesare”.
În aceeași zi, Emiratele Arabe Unite au acuzat Iranul de lansarea a două drone asupra unui petrolier asociat companiei sale petroliere de stat ADNOC, incident ce a avut loc în Strâmtoarea Ormuz. Ministerul de Externe al Emiratelor a condamnat ferm atacul, subliniind că „vizarea transportului maritim comercial și utilizarea Strâmtorii Ormuz ca instrument de coerciție economică sau șantaj sunt acte de piraterie comise de Corpul Gărzilor Revoluționare din Iran.”
Din fericire, nu au fost raportate victime în urma acestui incident. Emiratele Arabe Unite au catalogat atacul ca fiind o „încălcare flagrantă” a Rezoluției 2817 a Consiliului de Securitate al ONU, reafirmându-și angajamentul față de securitatea maritimă în regiune.


