În inima Munților Cindrel, în localitatea Râul Sadului, „Bunica Maria” aduce bucurie drumeților care se opresc la coliba sa din Stână, Secături. Maria Hoadrea, care va împlini în curând 75 de ani, îi întâmpină cu preparate delicioase, pregătite cu drag.
„Le fac tocană cu cartofi, afumătură și cârnați de casă. Mai pregătesc supă cu tăiței de casă, balmoș și, la desert, gogoși simple cu dulceață sau brânză. Nu lipsesc sticlele cu rachiu și vișinată, pentru a-i omeni cum se cuvine”, povestește Maria cu zâmbetul pe buze.
Turistele care îi calcă pragul o admiră pentru stilul său de viață simplu și lipsit de stres. „Vin multe doamne de la birou și îmi spun că sunt norocoasă că aici nu am stres. Eu nu-mi bat capul cu calcule, dragele mele! Noi, țăranii, ne îmbolnăvim doar de răceală, n-avem altele.”
Maria Hoadrea locuiește opt luni pe an la stâna din Secături, împreună cu soțul său, care este cu nouă ani mai în vârstă. Aici, îngrijesc animale precum vaci, oi, cai și măgari, având și o grădină de zarzavat. „Avem de muncă cât e ziua de lungă. Dar sunt iute, zici că sunt curentul de la priză. Mă aprind repede, așa am fost de mică”, mărturisește Maria.
În tinerețe, Maria își câștiga existența din vânzarea produselor sale, iar amintirile din perioada comunistă sunt încă vii. „Am dus brânză la București, Brăila, Pitești, Vâlcea, cu desaga. Plecam cu mașină de ocazie din sat, cu cinci lei în buzunar. Vindeam câte un kilogram de brânză pentru a face bani să continui. N-a fost ușor, aveam cinci copii de crescut. La colibă, dormeau pe jos, în fân, ca sarmalele. Îi coboram de la munte în desagi, pe măgar. Toate fetele mele au crescut ca ciobanii, în cizme”, își amintește cu nostalgie femeia.
Acum, Maria își vinde preparatele în piețele orașelor din apropiere, dar uneori mai coboară în sat pentru a procura cele necesare. „Niște sămânță de salată verde, arpagic și musai mălai din cucuruz nestropit cu chimicale. În rest, avem tot ce ne trebuie”, adaugă ea. Popularitatea sa a crescut, iar oamenii au început să o numească „Bunica Maria” de când potecile din jurul comunei au început să fie frecventate de orășeni în căutarea aerului curat și a peisajelor verzi.
Maria este mândră de familia sa extinsă, având cinci copii, zece nepoți și șase strănepoți. „«Pătrule, lasă-mă jos, măi copile!» așa îi spun când mă ia în brațe. Strigă din poartă «mamă mare» și mă cuprinde de mă saltă”, rememorează cu bucurie femeia.
Când vorbește despre copiii săi, acum adulți, le spune „flori”. La nepoți, apare mereu o rugăciune: „Toți au mașini și umblă de colo-colo. Doamne, ține-i! Toți care aveți copii, rugați-vă lui Dumnezeu să-i păzească.”
Maria, cunoscută și ca „Bunica Maria”, își deschide inima pentru a discuta despre viață, amintiri și viitor. „Vecinele îmi spun că o să fac suta, că sunt dintr-un neam care trăiește mult. Le-o fi ciudă”, spune femeia, amintind de tatăl său, Ilie Răduț, ultimul veteran de război din Râu Sadului, care a supraviețuit războiului, dar a fost răpus de pandemia de Covid la vârsta de 99 de ani.
Maria a primit educația în sat și a crescut alături de animale. „Cele patru fete și băiatul nostru au crescut tot cu animalele. Zestrea lor a fost câteva zeci de oi”, explică ea. Acum, se întoarce acasă cu ajutorul măgărușului Bobiță, pe care l-a hrănit cu boabe de porumb. „La deal mă sui pe măgar, nu mai pot urca pe jos atâta drum”, adaugă ea cu umor.
Întrebată dacă a simțit vreodată că nu mai poate, Maria răspunde rapid și cu un zâmbet: „Niciodată nu mi-a fost greu, că nu am știut alt trai. De unde să știu eu când îmi este ușor?”
În bucătăria sa, Maria are o „chindeauă de icoane”, unde își ține câteva perechi de șosete din lână pe care le-a lucrat în timpul iernii. „Când eram la piață, mă întrebau doamnele dacă nu îngheață degetele mele. Păi, ce, lor le îngheață când stau cu telefonul în mână?”, își amintește ea cu amuzament.
Maria nu a avut multe ocazii să călătorească, dar își amintește cu drag că a vizitat locuri sacre. „Am fost în Israel, Palestina, Egipt și Iordania, pe unde au umblat sfinții și Iisus. Mi-am zis: «Mărie, e fain la Râu Sadului, dar trebuie să vezi și lumea asta mare!»”, își amintește cu nostalgie.
Acum, măgărușul Bobiță își termină porția de porumb, iar Maria se pregătește să se întoarcă în munte, în Țara Colibelor, cu roți de caș și burduf, destinate piețelor din Sibiu sau Cisnădie. Brânza din această zonă nu doar că are un gust intens, dar poartă și efortul celor care își păstrează tradițiile cu mândrie în județul Sibiu, un loc plin de poveste și frumusețe!
Povestea Mariei Hoadrea este parte din seria „Oameni și Locuri de Poveste”, inițiativă a Consiliului Județean Sibiu.
