Tulburările de personalitate narcisistă, deși rare, continuă să capteze atenția cercetătorilor, conform unui articol publicat de Science Alert. Studiile au încercat să descifreze motivele din spatele acestei viziuni grandioase asupra sinelui și a sentimentului de îndreptățire, dar rămân întrebări fără răspuns cu privire la impactul istoriei familiale și al experiențelor din copilărie.
Aceasta este o problemă complexă, care se încadrează în dezbaterea clasică „natură versus educație”. Studiile pe gemeni sunt printre cele mai eficiente metode de a explora factorii care contribuie la dezvoltarea narcisismului.
Recent, un studiu extins desfășurat în Germania pe familiile de gemeni a scos la iveală că trăsăturile narcisiste sunt mai mult influențate de genetică decât de mediul familial comun. Aceasta descoperire contrazice teoriile psihanalitice tradiționale care susțin că o educație rece sau laudele exagerate din copilărie au un impact semnificativ asupra dezvoltării acestor trăsături.
„Narcisismul este ereditar”, afirmă cercetătorii, „dar în principal datorită geneticii”. Studiul a analizat trăsăturile de personalitate, experiențele de viață și aspectele genetice ale peste 1.300 de perechi de gemeni, inclusiv informații de la părinți, parteneri și frați care nu sunt gemeni.
În cadrul acestui studiu, participanții au fost supuși unui test de personalitate, care le-a evaluat acordul cu diverse afirmații. Adulții au folosit o scară de la 1 la 9, răspunzând la întrebări precum „Tind să vreau ca ceilalți să mă admire” sau „Caut prestigiu și statut”. Pe de altă parte, participanții mai tineri au evaluat, pe o scară de la 1 la 5, afirmații precum „Sunt cu adevărat o persoană specială”.
Rezultatele au arătat că părinții și copiii au avut scoruri similare în ceea ce privește narcisismul, însă autorii studiului au subliniat că această asociere este „determinată în totalitate de factori genetici”. Impactul factorilor de mediu, inclusiv stilurile de parenting sau statutul socio-economic, s-a dovedit a fi minor.
Psihologii recunosc că există diferite tipuri de narcisism, caracterizate printr-un sentiment de importanță de sine exagerat, o nevoie acută de admirație și o dificultate în a empatiza cu ceilalți. Aceste trăsături sunt adesea interpretate ca un mecanism de apărare împotriva nesiguranței sau stimei de sine scăzute, care se dezvoltă în copilărie. De obicei, tratamentele includ „terapia prin conversație”, cunoscută și ca psihoterapie. Cu toate acestea, studiile recente sugerează că aceste caracteristici ar putea fi mai puțin influențate de comportamentele învățate decât se considera anterior.
În concluzie, nu au fost găsite dovezi concludente că experiențele de mediu împărtășite, cum ar fi mediul familial, ar influențează în mod semnificativ narcisismul. Aceasta sugerează că stilurile de parenting nu sunt un factor decisiv important, atâta timp cât copiii sunt tratați în mod similar.
