Orice început aduce cu sine o speranță, iar pentru oameni, începutul unui nou an reprezintă promisiunea unei noi organizări care oferă un sentiment de siguranță, o predictibilitate ce plasează ființa umană într-un spațiu confortabil.
Astfel, nu este surprinzător că noile cicluri ale vieții au fost celebrate încă din cele mai vechi timpuri.
Dovezile arheologice indică faptul că celebrarea Anului Nou se practica în Mesopotamia acum 4000 de ani, prin festivalul Akitu, organizat de echinocțiul de primăvară.
În cadrul acestui ritual, babilonienii umileau simbolic vechiul rege (vechiul an) și apoi îl reconfirmau. O multitudine de zei erau invocați pentru a menține ordinea împotriva haosului, iar ritualul se desfășura cu o solemnitate deosebită, preamărind supraviețuirea într-un cosmos ordonat.
Ra și Osiris, personaje esențiale pentru un început bun
Egiptenii sărbătoreau Anul Nou (Wepet Renpet) odată cu revărsarea Nilului, considerată un simbol al abundenței, fertilității și vieții. În această perioadă, zeii Osiris și Ra erau invocați. Osiris, zeul învierii, morții și renașterii, era esențial pentru prosperitatea agricolă și spirituală, reprezentând credința că moartea nu este sfârșitul, ci un simbol al speranței.
Ra, zeul solar și creatorul lumii și ordinii, călătorea zilnic pe barca sa solară din cer și prin Lumea de Jos, oferind lumină și ordine.
Egiptenii recitau rugăciuni și incantații din Cărțile Solare pentru a asigura un răsărit reușit și o călătorie sigură a bărcii solare. De multe ori, Ra era asociat cu alți zei, precum Amon-Ra sau Ra-Herakthy (Ra-Orizontul), întărind astfel ideea de creație cosmică.
În ritualul dedicat Anului Nou, Ra asigura că Soarele va răsări din nou și va susține universul, iar Osiris garanta fertilitatea Pământului, asemenea apelor abundente ale Nilului.
Roma antică și zeul Ianus
În Roma antică, ziua de 1 ianuarie a fost stabilită oficial ca început de an.
Din motive administrative, împăratul roman Julius Caesar a mutat Anul Nou la 1 ianuarie în 153 î.Hr.
Luna ianuarie era dedicată zeului Ianus, zeul începuturilor, reprezentat cu două fețe, una privind spre un trecut imaginar și cealaltă spre un viitor promițător. Ianus, fiul lui Saturn, a fost rege în Latium, o regiune ce corespunde centrului Italiei de astăzi.
El a fost divinizat pentru că a insuflat moralitate și evlavie supușilor săi.
Schimbarea datei de 1 ianuarie a fost nu doar administrativă, ci și simbolică, având în vedere semnificația pe care Ianus o avea pentru romani.
Acest moment era marcat prin oferirea de daruri simbolice, precum miere, curmale și monede, simboluri ale prosperității și abundenței.
Creștinii, reticenți față de Anul Nou
Creștinii au privit cu reticență ritualurile de An Nou pentru o perioadă îndelungată.
Pentru ei, această sărbătoare păgână era considerată prea lumească și nu avea greutatea Crăciunului, a Bunei Vestiri sau a Paștelui.
Adoptarea calendarului gregorian în 1582 a făcut ca 1 ianuarie să devină început oficial de an pentru majoritatea Europei.
Masca – Urâtul ca necesitate pentru alungarea Răului
Multe dintre obiceiurile din acea perioadă s-au păstrat până în zilele noastre.
Există, de exemplu, credința că zgomotele puternice alungă spiritele rele, la fel ca măștile, întâlnite în întreaga Europă, dar și la japonezi și chinezi.
Masca ritualică de Anul Nou, menită să sperie spiritele rele, este folosită și de popoarele amerindiene.
Masca, urâtul antropomorfizat, sperie atât spiritele, cât și participanții la ritual – mascații (urâții) fac giumbușlucuri, se răstoarnă, țopăie într-un mod voit ridicol, sperie copiii și animalele, ung asistența cu funingine, se bagă sub mese.
Fiecare mască (a caprei, a ursului, a căluților sau a cerbului) are semnificații mitice profunde.
Zgomotul (petarda) curăță simbolic locul.
Revelionul ca eveniment burghez
Începând cu secolul XIX, Revelionul a devenit un eveniment monden, social, burghez.
Au apărut baluri de Revelion, mese festive cu preparate alese.
Atenția specială acordată vestimentației elegante a devenit o componentă socială importantă. Petrecerea publică a devenit un imperativ al apartenenței la anumite caste, iar prezența impunea standarde.
Termenul „revelion” provine din francezul „reveiller”, care înseamnă „a se trezi” sau „a sta treaz”, „a sta de veghe”.
Revelionul a pierdut în prezent semnificațiile sale adânci apotropaice legate de moarte, naștere și renaștere, siguranță și protecție, dobândind dimensiuni comerciale, influențate de marketingul agresiv și consumismul. De asemenea, apariția radioului și televiziunii a transformat acest moment cosmic într-un pretext pentru divertisment de valoare morală și spirituală discutabilă.
