Joi, la sediul Departamentului de Justiție din Washington, a avut loc o întâlnire bilaterală între Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, și Pamela Bondi, Procurorul General al Statelor Unite.
Discuțiile s-au axat pe cooperarea existentă între Ministerul Afacerilor Interne (MAI) din România și agențiile de aplicare a legii din SUA. Aceasta a inclus și măsuri concrete pentru aprofundarea colaborării, evidențiate în cadrul întâlnirii dintre ministrul român și conducerea FBI, agenție care funcționează sub coordonarea Departamentului de Justiție al SUA.
Cătălin Predoiu a menționat: „După întâlnirile de la FBI și Oficiul Directorului Național pentru Informații, întâlnirea cu Procurorul General Pamela Bondi continuă seria de contacte pe domeniul de competență al MAI, pentru a întări cooperarea dintre structurile ministerului și agențiile americane de aplicare a legii și comunitatea de informații. Aceste legături potențează cooperarea, iar cooperarea crește nivelul de eficiență al MAI pentru protejarea cetățenilor români și a frontierelor României, domeniile principale de competență ale MAI.”












