Președintele Consiliului Concurenței a declarat pentru Mediafax că, în contextul intensificării tensiunilor din Orientul Mijlociu, urmărește cu atenție evoluțiile prețurilor la carburanți pentru a se asigura că modificările de preț sunt cauzate de factori obiectivi.
„În prezent, prețul barilului de petrol se situează sub 80 de dolari, un nivel similar cu cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut. Totuși, având în vedere tensiunile actuale, este posibil să asistăm la fluctuații suplimentare pe piețele internaționale”, a afirmat el.
În acest context, se așteaptă ca prețurile la pompă să reflecte eventualele creșteri ale cotațiilor internaționale, dar, bazându-se pe experiențele anterioare, aceste ajustări sunt, de obicei, moderate și temporare.
„Monitorizăm constant evoluțiile din sectorul distribuției de carburanți, inclusiv dinamica prețurilor și comportamentul comercial al operatorilor, pentru a ne asigura că modificările de preț sunt determinate de factori obiectivi. Nu dorim să vedem comercianți care profită de contextul internațional pentru a majora prețurile în mod nejustificat”, a adăugat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Estimări ale prețului la pompă
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat recent că o creștere mai mare de 3-5 bani a prețului carburanților la pompă nu este justificată în prezent.
„O majorare de peste 3-5 bani la pompă nu este justificată în acest moment. Speculațiile care sugerează prețuri de 10 lei pentru motorină sau benzină sunt false. Nu există în prezent niciun argument rațional, comercial sau economic pentru a susține că prețul la pompă ar putea ajunge la aceste valori”, a declarat luni ministrul Energiei.
Depășirea pragului de 9-10 lei/litru pentru benzină și motorină devine „realistă” în România dacă țițeiul se stabilizează pe termen lung în jurul valorii de 90-100 dolari/baril, având în vedere escaladarea conflictului militar din Orientul Mijlociu și riscurile pentru traficul prin Strâmtoarea Ormuz, a avertizat Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), într-o analiză transmisă presei.
Când s-au înregistrat prețurile record
Conform platformei de specialitate peco-online.ro, comparativ cu luna precedentă, prețul mediu al unui litru de benzină a crescut cu 2.6%, ceea ce înseamnă că un plin (50 de litri) costă acum cu 10.0 lei mai mult decât în urmă cu 30 de zile.
În cazul motorinei, prețul mediu al unui litru a crescut cu 2.9%, ceea ce înseamnă că un plin (50 de litri) costă acum cu 11.5 lei mai mult decât în urmă cu 30 de zile.
Potrivit sursei citate, recordul de preț pentru benzină a fost de 8,68 lei pe 17 iunie 2022, iar pentru motorină, de 9,24 lei, pe 21 iunie 2022.
Sursa: peco-online.ro
În prezent, România ocupă locul al 18-lea în Uniunea Europeană în clasamentul țărilor cu cele mai ieftine prețuri la benzină, după Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Spania și Suedia.
România se află pe locul 18 și în ceea ce privește motorina, după Austria, Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania și Suedia.
Comparativ cu celelalte țări din Uniunea Europeană, România se clasează pe locul 15 la benzină fără taxe, fiind printre cele mai ieftine, după Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia, Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Slovacia și Slovenia, în timp ce motorina fără taxe comercializată în țară ocupă locul al 13-lea în topul celor mai mici prețuri, după Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Cehia, Franța, Italia, Letonia, Malta, Polonia, Portugalia și Slovenia.












