Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis marți un cod galben care vizează vânt puternic, ninsori viscolite, formarea unui strat de zăpadă și polei în 19 județe, valabil în perioada 24 decembrie, ora 12:00 – 25 decembrie, ora 20:00.
Oana Păduraru, meteorolog la ANM, a declarat miercuri, într-o intervenție la Digi24, că se va forma un strat de zăpadă mai consistent în anumite zone ale țării.
„Ninsorile în partea de sud a țării își vor face simțită prezența mai ales în jumătatea sudică a Olteniei, Munteniei, dar și în Dobrogea în orele serii, dar mai ales în timpul nopții. (…) Stratul mai consistent de zăpadă va fi în zona Olteniei, (…) dar și în zona Carpaților Meridionali, unde se va ajunge până la 25 de centimetri”, a afirmat Oana Păduraru la Digi24.
În Transilvania, precum și în cea mai mare parte a Moldovei, se vor înregistra ninsori, dar acestea vor fi slabe cantitativ, a adăugat meteorologul de la ANM.
De asemenea, aceasta a menționat că din 25 decembrie, „răcirea va fi resimțită atât în partea de sud și de est a teritoriului, dar pe arii mai restrânse și în restul zonelor. O răcire accentuată va avea loc, având în vedere că vor mai exista intensificări ale vântului, ceea ce va amplifica senzația de rece în aceste zone, adică vom resimți mult mai puține grade. Tendința este ca temperaturile negative să se regăsească și pe parcursul zilei, dar mai ales noaptea”, a explicat Oana Păduraru.
În a doua parte a zilei de miercuri (24 decembrie) și până în seara zilei de joi (25 decembrie), vântul va avea intensificări în regiunile sud-vestice și sudice, cu rafale care vor atinge viteze în general de 45…55 km/h, viscolind local și temporar ninsoarea. De asemenea, izolat vor fi intensificări ale vântului și în celelalte regiuni.












