Începând de marți, la ora 18:00, precipitațiile vor afecta cea mai mare parte a țării. În zona montană și în Moldova, ninsorile vor deveni predominante. Regiunile sudice vor experimenta precipitații mixte, iar în Oltenia, Muntenia și nordul Dobrogei, în noaptea de miercuri spre joi (24/25 decembrie), se va instala ninsoarea.
Cantitățile de apă vor varia între 5 și 15 l/mp, iar în Oltenia și vestul Carpaților Meridionali, acestea vor depăși local 25-30 l/mp, cu depuneri de zăpadă semnificative, de 15-25 cm. În unele zone, se va forma polei.
În restul țării, precipitațiile mixte vor fi slabe cantitativ. Pe parcursul zilei de joi (25 decembrie), aria acestor precipitații se va restrânge treptat spre sud-vestul țării.
De asemenea, în a doua parte a zilei de miercuri (24 decembrie) și până seara zilei de joi (25 decembrie), vântul va suferi intensificări în regiunile sud-vestice și sudice, atingând viteze la rafală de 45-55 km/h, viscolind temporar ninsoarea. Izolat, vântul va avea intensificări și în celelalte regiuni.
Joi (25 decembrie), vremea se va răci considerabil în sudul și estul țării, cu maxime cuprinse între -5 și 2 grade, iar noaptea, în Moldova și estul Transilvaniei, se va instala gerul, cu minime între -12 și -10 grade.
Avertizarea meteorologică va fi valabilă până vineri, 26 decembrie, la ora 10:00.
Cod galben de ninsori și viscol în jumătate de țară
În plus, pentru Dobrogea, Muntenia, Oltenia și sudul Banatului este emis un cod galben referitor la intensificările vântului, ninsori viscolite și strat de zăpadă, alături de polei, valabil până în ziua de Crăciun, la ora 20:00.
Vântul va avea temporar intensificări în Dobrogea, Muntenia, Oltenia și sudul Banatului, cu viteze de 50-70 km/h. În noaptea de miercuri spre joi (24/25 decembrie) și în prima parte a zilei de joi (25 decembrie), în Muntenia, sudul Olteniei și nordul Dobrogei, ninsoarea va fi viscolită, iar vizibilitatea va scădea temporar sub 100 m. În Oltenia, ninsoarea viscolită va continua până în seara zilei de joi (25 decembrie).
În vestul Carpaților Meridionali și în Oltenia, se va depune un strat de zăpadă cu grosimi între 10 și 20 cm, iar izolat se vor înregistra grosimi de peste 25 cm.
Pe alocuri, se va forma polei și ghețuș.
Sursa foto:












