Majoritatea rezervelor de petrol din Venezuela provine din bazinul fluviului Orinoco, cunoscut și sub denumirea de „heavy sour crude”. Acest tip de țiței este dens, vâscos și bogat în carbon, având caracteristici similare cu petrolul extras din nisipurile bituminoase canadiene. Gradul ridicat de poluare asociat cu acest tip de petrol este o problemă tehnică, nu ideologică: extracția și rafinarea acestuia sunt semnificativ mai dificile comparativ cu țițeiul convențional, conform CNN.
Pentru a fi pompat, țițeiul necesită încălzire cu abur, un proces care consumă cantități mari de energie, bazându-se în principal pe gaze naturale, ce reprezintă o sursă majoră de emisii.
Dificultățile nu se încheie odată cu extracția petrolului. Conținutul ridicat de sulf complică rafinarea, necesitând instalații speciale și un consum suplimentar de energie. De asemenea, infrastructura petrolieră din Venezuela este veche și slab întreținută, sporind riscurile de scurgeri, ardere controlată a gazelor (flaring) și eliberarea accidentală de emisii.
Conform Agenției Internaționale pentru Energie, Venezuela are o intensitate a emisiilor de metan de aproximativ șase ori mai mare decât media globală. Metanul, un gaz cu efect de seră de peste 80 de ori mai puternic decât dioxidul de carbon pe termen scurt, amplifică semnificativ problema. Emisiile generate pentru fiecare baril de petrol venezuelean depășesc în prezent de două ori media mondială.
Unii specialiști sugerează că implicarea companiilor americane ar putea reduce intensitatea emisiilor, în modul în care s-a întâmplat în alte regiuni. Totuși, experții subliniază că există limite clare. Chiar și cu tehnologii moderne, petrolul greu din Venezuela va continua să fie extrem de poluant, iar reducerea flaring-ului implică costuri foarte ridicate.
Problemele de mediu nu se limitează doar la emisiile de gaze. Venezuela se confruntă cu conducte deteriorate și echipamente învechite, ceea ce duce la numeroase scurgeri de petrol. Deși datele oficiale sunt incomplete, rapoartele independente semnalează sute de incidente în ultimii ani, afectând solul, apele și comunitățile locale.
Dincolo de aspectele climatice, exploatarea intensivă a petrolului venezuelean ridică și probleme economice. Producția a scăzut drastic începând cu 2016, iar menținerea nivelului actual ar necesita investiții de peste 50 de miliarde de dolari în următorii 15 ani. Pentru a reveni la nivelurile istorice, ar fi necesare aproape 200 de miliarde de dolari, într-un context global în care cererea de petrol ar putea atinge un vârf și apoi să scadă.
Chiar dacă o creștere a producției venezuelene nu ar garanta neapărat o disponibilitate mai mare de petrol pe piața internațională, efectele climatice indirecte ar putea fi semnificative. Experții avertizează că o astfel de strategie ar putea distrage atenția de la tranziția energetică, intensificând competiția pentru resurse și frânând cooperarea internațională în lupta împotriva schimbărilor climatice.
Controlul asupra petrolului venezuelean nu ar fi doar o mutare geopolitică importantă, ci și un pas riscant din perspectiva mediului. Chiar și în cel mai optimist scenariu, acest „aur negru” rămâne printre cei mai poluanți combustibili fosili din lume, într-un moment în care omenirea caută alternative mai curate.
