Petro Hurin este unul dintre cei sute de „lichidatori” mobilizați pentru curățarea zonei după explozia de la reactorul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl.
Într-un interviu acordat agenției Reuters, Hurin a relatat despre experiențele sale legate de expunerea la radiații, dar și despre evenimentele din primele zile după accidentul nuclear din 26 aprilie 1986.
În acea perioadă, Hurin lucra pentru o companie care furniza excavatoare și vehicule de construcții. El a fost trimis în zona de excludere de la Cernobîl la două luni după accident, în iunie 1986. Din cele 40 de persoane trimise de compania sa, doar cinci mai sunt în viață în prezent, a menționat el.
„Niciunul dintre cei care au fost la Cernobîl nu se bucură de o sănătate bună”, a declarat bărbatul, în vârstă de 76 de ani, pentru Reuters. „Este o moarte lentă, printr-o mie de răni”, a adăugat acesta.
Autoritățile sovietice de atunci au încercat să ascundă amploarea incidentului de la Cernobîl. Dezastrul a dispersat nori de material radioactiv pe o mare parte a Europei.
Odată ajuns în zona de excludere, Hurin lucra ture de câte 12 ore, având sarcina de a încărca beton uscat amestecat cu plumb în camioane pentru a fi transportat la reactor.
„Praful era îngrozitor. Lucrai o jumătate de oră cu o mască de protecție, iar aceasta ajungea să arate (maro) ca o ceapă”, a relatat Hurin pentru Reuters.
Primele simptome ale expunerii la radiații s-au manifestat la patru zile după incident: dureri de cap, dureri în piept, sângerări și un gust metalic în gât. După o altă tură de muncă, Hurin abia mai putea să meargă și se temea că mai avea „o zi sau două” de trăit.
„Am fost dus la spital, iar medicii mi-au făcut mai întâi un test de sânge. Mi-au înțepat toate degetele și a ieșit un lichid palid, dar nu sânge”, a povestit Hurin.
Deși era evident că aceste simptome au apărut în urma expunerii la radiații, medicii nu au făcut această asociere, care nu era permisă la acea vreme. În schimb, el a fost diagnosticat cu distonie vegetativ-vasculară, o tulburare nervoasă frecvent asociată cu stresul.
După acest episod, Hurin a mers timp de șapte luni de la un spital la altul pentru tratament. El afirmă că a fost diagnosticat cu anemie, angină, pancreatită și o serie de alte afecțiuni.
În prezent, Hurin este pensionat, locuiește în regiunea Cerkasi din centrul Ucrainei alături de soția sa și luptă pentru a obține o pensie specială de invaliditate pentru „lichidatorii” dezastrului nuclear.












