„Am simțit că sunt acasă la foarte puțin timp după ce m-am mutat în Cape Town.” Aceasta este declarația Ancăi Popa, artistă vizuală care a găsit un sentiment de apartenență în Africa de Sud. „Este incredibil să văd cum am avut parcă toți aceeași copilărie,” adaugă ea, subliniind că „acasă e un sentiment pe care ți-l construiești în interior.”
„Iubeam natura, pomii și țărâna de pe drum, gardurile din lemn, animalele, amorțeala de la prânz când era caniculă, bunicii care aveau grijă de gospodărie, copiii cu care mă jucam, fructele pe care le mâncam din copaci,” povestește Anca Popa, artistă vizuală stabilită în Cape Town, când își aduce aminte de copilăria petrecută la bunici.
Născută în 1985 la Focșani, Anca Popa și-a descoperit pasiunea pentru artă în copilărie. A urmat Școala de Artă din orașul natal și a studiat arhitectura la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. Lucrările ei sunt incluse în colecții private din întreaga lume, iar practica sa artistică cuprinde diverse colaborări, inclusiv cu industria muzicală (ilustrând coperți de album pentru The Amsterdams, Lizabett Russo și Ada Kaleh) și producții de live visuals, ilustrație și publishing.
După aproape 15 ani în București, Anca Popa s-a mutat în Cape Town, unde noul mediu cultural și natural a influențat profund direcția lucrărilor sale. De la distanță, Anca pregătește lansarea unei cărți cu ilustrații despre copilăria din România, intitulată „Amintiri din copilărie.”
„Totul era deja conturat și desenat în interiorul meu; trebuia neapărat să fie transpus și în formă fizică. Iubesc că pot reaminti oamenilor de copilărie și de o lume care a dispărut,” explică ea.
Anca recunoaște că mutarea în Cape Town a fost o decizie impulsivă. „Voiam să mă mut din România de câțiva ani, dar nu m-am gândit că voi ajunge în Cape Town, la capătul Africii. Până atunci, mă gândeam la Australia, unde locuia cea mai bună prietenă a mea, însă sufletul meu nu era convins. Viața a creat oportunitatea de a mă muta în Cape Town și nu am ezitat. M-am îndrăgostit de acest oraș din primele zile,” afirmă ea.
Integrarea în Africa de Sud a fost mai ușoară decât anticipa, datorită unui mediu deschis și primitor, chiar dacă inițial nu cunoștea pe nimeni, în afară de partenerul său. După perioada de izolare din pandemie, a reușit să se integreze cu adevărat și să își facă prieteni apropiați. A fost impresionată de diversitatea societății sud-africane și de deschiderea oamenilor, care creează un puternic sentiment de acceptare. De asemenea, a observat stilul de viață activ al localnicilor și frumusețea naturii din Cape Town, care continuă să o inspire.
„Fără să exagerez, am simțit că sunt acasă la foarte puțin timp după ce m-am mutat. Este un oraș superb. Nu sunt singura care simte asta. Am vorbit cu mulți imigranți în Cape Town care împărtășesc același sentiment. Totuși, trebuie să menționez că Cape Town nu este reprezentativă pentru întreaga Africa de Sud. Este foarte diferită de alte orașe, cum ar fi Johannesburg, unde integrarea ar putea fi o experiență complet diferită,” spune Anca.
În viața de zi cu zi, Anca combină munca de director artistic la o companie de design și experiențe immersive cu activități personale, cum ar fi alergatul pe malul Oceanului Atlantic, întâlnirile cu prietenii, drumețiile pe Table Mountain și participarea la evenimente culturale.
Contactul cu mediul sud-african i-a oferit Ancăi claritate și o nouă sensibilitate față de temele legate de copilărie, influențele locale, cum ar fi flora specifică, stimulându-i explorarea artistică. Această experiență a condus la o creștere semnificativă ca artist și la realizarea lucrărilor la o scară mai amplă.
„O perioadă am fost obsedată de strelitzia (floare exotică), pe care o desenam și pictam în toate lucrările mele. Pot spune cu certitudine că am crescut foarte mult ca artist de când m-am mutat în Africa de Sud. Am început să creez la o altă scară,” afirmă Anca.
Cartea „Amintiri din copilărie” nu a fost inițial un proiect planificat. Seria de ilustrații a început acum 9 ani.
„Îmi amintesc perfect noaptea în care nu puteam dormi și am avut un flashback foarte puternic legat de un moment din copilărie. A trebuit să-l notez. Prima formă de exprimare a fost în scris, urmată de ilustrație, deoarece aveam o imagine clară în minte. Așa a început totul. Am continuat să postez pe social media și reacția oamenilor a fost foarte pozitivă. A fost extraordinar să văd cât de mulți se regăseau în desenele și povestioarele mele. Proiectul a evoluat, iar acum aproape am terminat ultima ilustrație,” explică Anca.
Copilăria la „țară” este un reper important pentru Anca, deoarece acolo și-a format primele impresii despre viață. „Am fost un copil care simțea intens. Cred că de aceea îmi este ușor să transpun amintirile din acea perioadă pe hârtie. Am iubit să copilăresc la țară. Iubeam natura, pomii și țărâna de pe drum, gardurile din lemn, animalele, bunicii care se ocupau de gospodărie, copiii cu care mă jucam, fructele din copaci, grădinile din spate și cărțile citite pe prispă,” adaugă ea.
Între amintirile sale, Anca menționează și scenele din sat, în care comunitatea era în doliu, fie la înmormântările oamenilor din sat, fie ale bunicilor. Cartea ce urmează a fi lansată conține ilustrații și povestiri despre copilăria petrecută la bunici, în vacanțele de vară.
„Textele sunt scrise într-un stil simplu și personal, poate chiar naiv. Nu încerc să adaug greutate lucrărilor; este pur și simplu experiența unui copil în mediul rural românesc de la începutul anilor ’90. Nu va exista nimic despre copilăria la oraș,” explică Anca.
Chiar dacă unele părți pot părea mai întunecate, ea consideră că volumul este potrivit și pentru copii. „Cei din zona Europei de Est, sau chiar Europa și Rusia, se vor regăsi mai mult în întâmplările prezentate. Este uimitor să observ cum am avut cu toții parcă aceeași copilărie,” afirmă Anca.
În prezent, nu este în discuții cu nicio editură din România pentru publicarea cărții. „Nu m-am decis dacă voi publica cu o editură sau în regim propriu. Am câteva idei, inclusiv colaborarea cu un sponsor, dar nu am început demersurile. Sincer, sunt curioasă dacă cineva va fi interesat să investească în acest proiect,” dezvăluie ea.
După lansare, Anca intenționează să organizeze expoziții cu lucrările originale și să exploreze noi teme pe formate mai mari, posibil un al doilea volum despre copilărie, de această dată în oraș. Deși locuiește în Cape Town de peste șapte ani și iubește orașul, rămâne deschisă la noi experiențe și locații, inclusiv posibilitatea de a locui temporar în alte orașe, precum Tokyo.
Întrebată despre ce înseamnă „acasă” pentru ea, Anca Popa afirmă: „Acasă sunt eu. Când spun „eu”, nu mă refer doar la mine, ci la faptul că sunt o parte dintr-un întreg. Acasă e un sentiment pe care ți-l construiești în interior, când reușești să te privești cu adevărat și să simți că faci parte dintr-un tot. Cred că acasă înseamnă să-ți învingi fricile.”
Din perspectiva sa, percepția asupra României s-a schimbat de când locuiește în Africa de Sud, observând mai clar atitudinea negativistă a oamenilor, contrastând cu deschiderea și spiritul pozitiv din Sudul Africii. „Și ceea ce mi se pare trist este că românii nu își dau seama de asta. Este normalitatea în România,” concluzionează Anca.
Întrebată despre motivul real din spatele deciziei de a părăsi România după aproape 15 ani, Anca răspunde: „A fost mai degrabă o plecare „către ceva” decât „dinspre ceva,” chiar dacă nu îmi era foarte clar atunci. De ceva vreme, nu mă mai simțeam bine în București sau în România. Mă simțeam sufocată,” mărturisește ea.
Acum, România reprezintă pentru Anca locul de unde provine, unde a crescut și are mulți prieteni și familie, un loc plin de amintiri. „Însă este un loc pe care vreau doar să-l vizitez, pentru perioade scurte sau lungi. Nu pot spune că este o ruptură, dar este o etapă care a fost. Poate mă voi întoarce, nu știu ce va fi în viitor, dar deocamdată nu mă mai simt parte din peisaj,” adaugă ea.
Anca subliniază că se va prezenta mereu ca artistă din România. „Însă, dincolo de asta, nu contează pentru mine. Nu simt că aparțin unei anumite scene dintr-o țară. Internetul a estompat aceste granițe,” concluzionează Anca Popa.
