Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a avut astăzi o întâlnire la Berlin cu reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie a Germaniei (DIHK).
Discuțiile s-au concentrat pe întărirea cooperării economice și sectoriale între România și Germania, precum și pe extinderea parteneriatului strategic dintre cele două țări.
În cadrul întâlnirii, premierul Ilie Bolojan a subliniat semnificația relației economice bilaterale, menționând că Germania reprezintă, de mai mulți ani, cel mai important partener comercial al României și principalul investitor străin în economia românească.
Șeful Executivului a evidențiat contribuția companiilor germane în crearea de locuri de muncă stabile, atragerea de investiții pe termen lung și dezvoltarea comunităților locale, reafirmând interesul României în atragerea de noi investiții germane într-un mediu economic stabil și previzibil.
Discuțiile au inclus extinderea și diversificarea investițiilor germane în sectoare cu valoare adăugată ridicată, cum ar fi infrastructura, energia, agricultura și industria alimentară, precum și cercetarea și inovarea.
În plus, a fost abordată problema creșterii accesului companiilor românești pe piața germană și în alte țări din rețeaua internațională a DIHK, care este prezentă în peste 90 de țări.
Delegația română și-a exprimat interesul pentru promovarea mai activă a produselor românești în Germania, precum și pentru implicarea firmelor autohtone în proiectele de modernizare și extindere a infrastructurii.
Reprezentanții DIHK au subliniat importanța rețelei de camere de comerț în facilitarea cooperării economice bilaterale și și-au exprimat deschiderea pentru dezvoltarea unor noi parteneriate, în contextul noilor politici comerciale europene.
Un subiect major al întrevederii a fost cooperarea în domeniul apărării și securității regionale.
Partea germană a apreciat rolul României în menținerea stabilității regionale și convergența de poziții dintre cele două țări în sfera politică, economică și de apărare.
Colaborarea în industria de apărare, inclusiv prin programul SAFE, a fost analizată din perspectiva achizițiilor comune și a producției, fiind menționată colaborarea cu companiile germane precum Rheinmetall ca o oportunitate pentru transferul de tehnologie și dezvoltarea capacităților de producție ale Armatei României.
De asemenea, discuțiile au atins și pregătirea și calificarea forței de muncă, fiind apreciată contribuția companiilor germane și a Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane în dezvoltarea educației duale și a programelor de formare profesională.
A fost exprimat interesul pentru extinderea acestor programe în domenii strategice precum industria, energia și apărarea.
În ceea ce privește aspectele economice, oficialii români au prezentat măsurile adoptate pentru creșterea veniturilor bugetare, reducerea cheltuielilor publice și prioritizarea investițiilor, în contextul eforturilor de diminuare a deficitului bugetar, menținând în același timp un climat favorabil pentru investiții.
Reprezentanții germani au apreciat, de asemenea, progresele înregistrate de România în procesul de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), sprijinit constant de DIHK prin rețeaua sa internațională.
Din delegația care îl însoțește pe premierul Ilie Bolojan la Berlin fac parte deputatul Ovidiu Ganț, viceprim-ministrul și ministrul apărării naționale, Radu Miruță, șeful Cancelariei Prim-ministrului, Mihai Jurca, șeful Statului Major al Apărării, Gheorghiță Vlad, secretarul de stat Dragoș Hotea și consilierul de stat Raul Gutin.












