Liderul UDMR a declarat, marți seara, la Digi24, că situația actuală împiedică orice formă reală de control asupra serviciilor de informații și întârzie o reformă necesară pe termen nedeterminat.
„Se discută despre controlul civil și despre servicii de inteligență civile. Nu dispunem de niciunul dintre aceste aspecte. Controlul parlamentar este cum este; atunci când nu există un director civil, nici măcar acest control nu poate fi exercitat corespunzător. (…) Este esențial ce se va întâmpla pe termen mediu și lung cu aceste servicii, pentru că, dacă ne gândim la o reformă de demilitarizare, aceasta nu poate fi realizată peste noapte”, a afirmat Kelemen Hunor.
Politicianul a subliniat că o astfel de transformare ar putea dura până la un deceniu, reproșând autorităților că nu au deschis nici măcar dialogul pe această temă.
„Este nevoie de un parcurs de 5, 6, 7, 8 ani, poate chiar un deceniu. Dar dacă nu începem să discutăm despre aceste probleme, la ce să ne așteptăm? Nu am fost implicat în nicio discuție, nu pot să ofer mai multe detalii decât cele menționate; nu am fost întrebat, dar important este ce vom face. Vom reforma serviciile și controlul civil, controlul parlamentar asupra acestora, sau nu?”, a întrebat liderul UDMR.
Kelemen Hunor a concluzionat că responsabilitatea revine Administrației Prezidențiale, care trebuie să facă o propunere oficială către Parlament, conform legii.
„La un moment dat, președintele trebuie să vină cu o propunere, că aceasta este competența președintelui. Nu știu ce gândire are. Nu am discutat cu el despre aceste probleme. (…) Dacă rămânem în această stare, nu rezolvăm nimic. Riscul este ca gestionarea să nu se facă conform legii și așteptărilor societății”, a declarat președintele UDMR.












