Un IT-ist cunoscut sub numele de Tom a reușit să creeze un artist virtual pe nume Lolita Cercel, dar preferă să rămână în umbră, fără a căuta recunoaștere publică. Într-un interviu scurt cu profm.ro, Tom a explicat procesul său creativ: „Am creat-o efectiv așa cum un scriitor face un personaj pentru un roman. M-am inspirat din Miron Radu Paraschivescu, un poet care a scris „Cântece țigănești” acum 80 de ani. Îmi scriu versurile, apoi intru în programul cu care compun piesele și încep să modific instrumentația până când obțin o melodie care să-mi placă.”
Dar de ce a ales numele „Lolita” și nu „Anna Karenina” sau „Betty Boop”? Creatorul său preferă să rămână în spatele tehnologiei, astfel că răspunsurile la aceste întrebări rămân deschise. Aceasta situație ridică o întrebare importantă: în timp ce oamenii creează artă autentică, poate că inteligența artificială nu este capabilă să genereze decât o imitație a acesteia, un fanfic care nu poate depăși limitele unei simple replici.
Viralizarea nu garantează valoarea artistică. Autorul Lolitei își cunoaște limitele și se pare că nu aspiră la mai mult decât la o popularitate temporară. Totuși, succesul viral nu confirmă calitatea artistică, ci poate că doar zgândăre niște răni neștiute ale utilizatorilor de internet. Lolita, personajul său, suferă constant, fiind părăsită de toți, trăind o singurătate profundă, lipsită de poftă de mâncare și înghițind fum de țigară în timp ce plânge – o reprezentare a depresiei urbane contemporane.
Caracterul Lolitei, ușor de înțeles, îi permite să capteze atenția, dar artificialitatea sa, deși bine mascată, rămâne perceptibilă. În plus, mai mulți artiști din lumea reală și-au exprimat îngrijorările cu privire la acest proiect. Macanache, un artist cunoscut, i-a transmis lui Tom pe Instagram: „Caută un artist interpret să îți cânte piesele și lasă AI-ul, că e jale, oricât de bine ți-ar ieși piesele, le lipsește ceva și știm cu toții ce lipsește.”
Estetica Lolitei stârnește controverse. Alexandra Fin, activista pentru drepturile comunității rome, a declarat pentru Digi24 că „este profund inuman ca o cultură marginalizată să fie folosită pentru a genera profit printr-un artist virtual. Artiștii romi sunt tratați ca inferiori, în timp ce o identitate romă virtuală devine apreciată și profitabilă.” Paulina, o compozitoare și cântăreață pop cu influențe balcanice, a adăugat: „Există case de discuri, producători și artiști care aleg această scurtătură AI și, din păcate, aceste piese ajung virale sau chiar pe radio. Este trist pentru artiștii independenți care se zbat să facă totul de la zero.”
Motivul pentru care Tom alege anonimatul nu este modestie, ci mai degrabă o formă de prudență. El nu știe unde va duce acest proiect, sau poate că anticipează prea bine consecințele. Tom conștientizează că nu creează muzică, ci doar manipulează algoritmi, devenind astfel o figură asemănătoare lui Mefisto – umbra lui Faust, creatorul care a făcut un pact cu Diavolul pentru cunoștințe nelimitate. Succesele și eșecurile sale sunt strâns legate de performanța Lolitei în mediul online.
Lolita dispune de o estetică atrăgătoare, dar evită asumarea responsabilității. Deși seducătoare, nu își asumă riscuri. Optimizată până la cel mai mic detaliu, Lolita ar putea dispărea în negura algoritmului, iar Tom știe acest lucru. În cele din urmă, Lolita reprezintă un proiect care reflectă obsesia umană de a crea, dar conștientizând că nu are măreția unui Creator, ci mai degrabă este un impostor în universul artistic.
