Luni, pe pagina oficială de Facebook, reprezentanții Gărzii de Mediu au anunțat demararea unor controale la nivel național. Inspectorii vor verifica modul în care primăriile, asociațiile intracomunitare și Consiliile Județene își gestionează deșeurile.
„Începem un control masiv al tuturor administrațiilor, locale, județene și intracomunitare, vizând gestionarea deșeurilor. Este al patrulea an consecutiv în care experții noștri verifică mii de administrații și adună date din teren, care, din păcate, nu reflectă o situație bună. Concluzia noastră este că operăm pe baza unui Plan Național de Gestionare a Deșeurilor depășit, ceea ce a dus la un procent alarmant de 88% deșeuri nereciclate la nivel național,” a declarat Andrei Corlan, Comisarul General al Gărzii Naționale de Mediu.
În 2025, Garda de Mediu a aplicat amenzi record, în valoare de 25 de milioane de lei. Cu toate acestea, 88% din deșeurile colectate la nivel național rămân nereciclate, iar mai puțin de jumătate dintre acestea beneficiază de o formă minimă de tratament înainte de a ajunge la gropile de gunoi.
Peste 200.000 de tone de deșeuri au fost trimise spre reciclare prin Sistemul de Gestiune a Deșeurilor (SGR). Conform raportului publicat de Garda de Mediu în 2024, prin SGR au fost colectate și trimise spre reciclare aproximativ 209.000 de tone de deșeuri, o valoare care reprezintă doar 4% din totalul de peste 5,5 milioane de tone deșeuri colectate la nivel național.
Dintre cele peste 5,4 milioane de tone colectate, în jur de 3 milioane de tone de deșeuri au fost depozitate fără a fi tratate, conform informațiilor furnizate de Garda de Mediu.
Experții Gărzii Naționale de Mediu au avansat mai multe propuneri de ajustare a politicilor publice în gestionarea deșeurilor. Acestea includ clarificarea domeniului de aplicare, pentru a evita confuziile legate de obligațiile unităților administrativ-teritoriale și operatorilor de salubritate, precum și ajustarea indicatorilor de performanță referitori la regimul deșeurilor. Acești indicatori, în loc să contribuie la creșterea nivelului de deșeuri reciclate, determină unele companii de sortare să refuze deșeurile aduse pentru sortare, conform comunicatului publicat.


