Conform unui comunicat emis de Ministerul Finanțelor, adoptarea Avizului Formal reprezintă o confirmare a faptului că politicile și practicile României sunt acum aliniate la cele mai bune standarde stabilite de OCDE în domeniul dezvoltării economice.
Evaluarea realizată s-a concentrat pe analiza României în raport cu principii-cheie esențiale, cum ar fi: un cadru de politici macroeconomice solid, un sistem financiar sănătos, politici structurale compatibile cu o performanță economică îmbunătățită și o economie eficientă, susținută de instituții puternice ce promovează o creștere sustenabilă și inclusivă.
„Ministerul Finanțelor a realizat progrese semnificative în ultimele 8 luni în procesul de aderare la OCDE, astfel încât astăzi avem aprobate toate cele 3 avize care sunt sub responsabilitatea ministerului. Ne propunem ca aderarea la OCDE să fie un moment economic de referință în 2026, iar obținerea Avizului Formal de la EDRC confirmă că ne aflăm pe calea cea bună,” a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.
Beneficiile aduse de această realizare sunt concrete, incluzând costuri de finanțare mai mici, o încredere crescută din partea investitorilor și un cadru economic mai previzibil.
Comitetul de Analiză Economică și de Dezvoltare este unul dintre cele 25 de comitete sectoriale care se ocupă de evaluarea României în contextul procesului de aderare la OCDE.
„Aderarea la OCDE se va concretiza anul acesta, însă nu ca un scop în sine, ci ca un mijloc prin care România va deveni o țară mai competitivă și prosperă,” a afirmat premierul Ilie Bolojan, cu ocazia lansării noii ediții a Studiului Economic al OCDE pentru România.


