Radu Marinescu, ministrul Justiției, a evidențiat importanța reeducării și reintegrării persoanelor private de libertate, subliniind că scopul nu este ca acestea să rămână în detenție pe termen nelimitat. „Trecem de la regimuri mai stricte la unele mai ușoare, permițând astfel reintegrarea lor în familie, dar este esențial să monitorizăm aceste persoane. Brățările electronice sunt o soluție eficientă, deoarece reduc riscul ca deținuții să dispară și emit alerte imediate dacă sunt îndepărtate”, a explicat ministrul.
Marinescu a subliniat, de asemenea, provocările cu care se confruntă sistemul penitenciar din România, menționând că țara se află sub o presiune din ce în ce mai mare. „Avem aproape 24.000 de deținuți și doar 23.000 de locuri disponibile. În acest context, construim două penitenciare noi, la Unguriu și Berceni, fiecare cu o capacitate de aproximativ 1.000 de locuri. Aceste proiecte sunt finanțate printr-un împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, dar din păcate, execuția se află la doar 13–15%”, a precizat el.
Ministrul a abordat și dificultățile legate de finalizarea lucrărilor, evidențiind că fără fonduri suplimentare, acest proces devine tot mai complicat: „Mai avem doar doi ani pentru a realiza 80% din lucrări, ceea ce reprezintă o provocare majoră. Am făcut demersuri consistente pentru a obține alocarea necesară a fondurilor în acest an, dar din păcate, încă nu am reușit să le obținem.”
În încheiere, Marinescu a subliniat că brățările electronice și construcția noilor penitenciare sunt doar o parte a unei strategii mai ample de reintegrare. „Este esențial să implicăm mediul privat și să avem un sistem de monitorizare eficient, altfel, deciziile vor rămâne subiective și nu vor reflecta realitatea celor pe care dorim să îi sprijinim”, a conchis ministrul.


