În contextul escaladării violenței, războiul din Iran a intrat în cea de-a patra săptămână, iar Teheranul refuză în mod constant să se angajeze în negocieri. În schimb, autoritățile iraniene își intensifică acțiunile, inclusiv în regiunile învecinate. Diplomaticele europene și un oficial arab, citați de The Washington Post, sugerează că liderii iranieni mizează pe capacitatea de a „crește costurile” mai repede decât Washingtonul poate controla prin forță militară.
Controlul asupra Strâmtorii Hormuz, un punct strategic prin care se transportă aproximativ 20% din combustibilul global, este esențial în strategia iraniană. Teheranul a restricționat parțial circulația în această zonă, generând deja turbulențe pe piețele energetice. Un diplomat iranian, sub protecția anonimatului, a subliniat: „Încercăm să facem această agresiune extrem de costisitoare pentru agresori”.
Același oficial a descris situația cu o notă de gravitate: „Suntem singuri împotriva celei mai mari superputeri militare din istorie”.
Între timp, președintele american Donald Trump a impus un ultimatum de 48 de ore pentru redeschiderea rutei și a amenințat cu atacuri asupra infrastructurii energetice iraniene. Pentagonul a intensificat operațiunile în regiune, inclusiv prin atacuri aeriene și desfășurarea de forțe suplimentare.
Conflictul s-a extins dincolo de granițele Iranului, având impact asupra infrastructurii energetice din statele din Golf. Iranul a reacționat la atacurile asupra propriilor sale instalații prin lovituri în Qatar, Arabia Saudită și Kuweit, amplificând astfel îngrijorările legate de securitatea aprovizionării globale cu energie.
În acest context, diplomații occidentali afirmă că Teheranul nu resimte o presiune reală pentru a intra în negocieri. Un diplomat european din Golf a declarat: „Atâta timp cât regimul există, poate crea teroare în regiune și destabiliza piețele internaționale prin fluctuațiile prețurilor la petrol și gaze. Pentru ei, asta înseamnă victorie”. Până acum, impactul economic asupra SUA și Europei este considerat „moderat”, dar creșterea prețurilor la energie începe să îngrijoreze Washingtonul.
În ciuda eforturilor de mediere din partea unor state precum Qatar și Oman, Iranul a clarificat că nu este dispus să accepte o oprire rapidă a luptelor. Un diplomat iranian a subliniat: „Iranul nu este dispus la un armistițiu prematur” și că Teheranul ar accepta negocieri doar dacă atacurile sunt oprite și primesc garanții de „neagresiune”, inclusiv compensații pentru pagubele provocate de război.
Același oficial a avertizat că un conflict prelungit ar putea deveni problematic pentru SUA: „Acesta este doar începutul unei situații în care SUA se vor afunda într-o mlaștină. Nu există altă ieșire”.
Conform informațiilor furnizate de Pentagon, Statele Unite și Israelul au lovit peste 15.000 de ținte în Iran, distrugând infrastructura militară și administrativă și eliminând lideri de rang înalt. Ministerul iranian al Sănătății afirmă că peste 1.200 de civili au fost uciși, printre care se numără și victimele unui atac devastator asupra unei școli, care a lăsat în urmă peste 160 de morți, majoritatea copii.
În ultima săptămână, mai mulți oficiali iranieni de rang înalt, inclusiv Ali Larijani, un canal important de comunicare cu Occidentul, au fost uciși. Un diplomat european a observat că aceste asasinate reduc șansele de dialog și, pe termen lung, cresc nivelul de sfidare al regimului.
Deși liderii iranieni transmit mesaje de sfidare, inclusiv declarații optimiste despre faptul că Iranul va ieși „mai puternic” din conflict, există îngrijorări profunde în interiorul regimului cu privire la costurile pe termen lung ale acestui război. Analiștii susțin că strategia actuală poate funcționa pe termen scurt, dar riscă să se întoarcă împotriva Iranului. Alan Eyre, fost oficial al Departamentului de Stat al SUA și expert la Institutul pentru Orientul Mijlociu din Washington, a explicat: „Iranul nu și-a atins încă obiectivul, încearcă în continuare să ridice costurile”.
Un alt fost oficial american a avertizat că adevăratul test pentru Iran va veni după încheierea luptelor, când autoritățile vor trebui să gestioneze distrugerile și presiunea economică internă: „Momentul critic pentru ei nu este în timpul bombardamentelor, ci atunci când acestea se opresc”. Distrugerile extinse și presiunea economică ar putea afecta capacitatea statului de a funcționa și ar putea genera noi valuri de nemulțumire internă, într-o țară care s-a confruntat deja cu proteste în ultimii ani.
