O planetă extremă, situată la o distanță de 280 de ani-lumină de Pământ, pune sub semnul întrebării unele dintre cele mai bine stabilite teorii ale astronomiei contemporane.
Descoperită în 2021 de telescopul spațial TESS al NASA și ulterior studiată cu ajutorul Telescopului Spațial James Webb, planeta TOI-561 b continuă să fascineze comunitatea științifică.
Cercetătorii o caracterizează drept o „bilă de lavă umedă”, un termen care surprinde natura sa paradoxală: o lume acoperită de oceane de rocă topită, dar care, surprinzător, reușește să mențină o atmosferă densă.
O planetă care contrazice toate ipotezele
TOI-561 b este catalogată ca un „super-Pământ”, o planetă stâncoasă mai mare decât Terra.
Temperaturile de la suprafață ating aproximativ 1.800 de grade Celsius, suficient pentru a menține rocile în stare lichidă.
În mod tradițional, oamenii de știință au considerat că astfel de condiții extreme ar face imposibilă existența unei atmosfere stabile.
Cu toate acestea, observațiile recente contrazic această ipoteză.
Datele obținute de Telescopul James Webb sugerează că planeta are o atmosferă relativ groasă, care conține vapori de apă, oxigen și dioxid de carbon.
„Pe baza cunoștințelor noastre actuale, am fi crezut că o planetă atât de mică și fierbinte nu ar putea să-și mențină atmosfera prea mult timp. Totuși, observațiile arată contrariul”, a explicat cercetătoarea Nicole Wallak.
Echilibrul dintre lavă și atmosferă
O posibilă explicație pentru acest fenomen neobișnuit ar putea fi interacțiunea dintre suprafața planetei și atmosfera sa.
Cercetătorii sugerează că există un echilibru dinamic între oceanul de magmă și gazele atmosferice.
Pe măsură ce gazele sunt eliberate din interiorul planetei, lava le reabsoarbe, generând un ciclu continuu care stabilizează atmosfera.
Acest mecanism ar putea explica modul în care TOI-561 b reușește să mențină învelișul său gazos în condiții extreme.
Un an durează mai puțin de 11 ore
Planeta orbitează extrem de aproape de steaua sa, la o distanță de doar un sfert din cea la care Mercur se află față de Soare.
Prin urmare, un an pe TOI-561 b durează mai puțin de 11 ore.
Această apropiere generează un alt fenomen spectaculos: planeta este blocată gravitațional, astfel încât o parte a sa este permanent expusă luminii stelei, în timp ce cealaltă rămâne în întuneric.
În ciuda acestui fapt, atmosfera pare să distribuie căldura suficient de eficient, astfel încât partea nocturnă să nu înghețe complet.
O relicvă din universul timpuriu
TOI-561 b se află la aproximativ 560 de ani-lumină de Pământ și orbitează o stea cu o vârstă de circa 10 miliarde de ani, de două ori mai veche decât Soarele nostru.
Această caracteristică sugerează că planeta s-a format într-o etapă timpurie a universului.
Descoperirea sa oferă indicii valoroase despre formarea primelor planete stâncoase și ridică întrebări fundamentale despre evoluția sistemelor planetare.
O provocare pentru știință
Existența acestei lumi extreme obligă cercetătorii să reevalueze teoriile despre atmosferele planetare și limitele supraviețuirii acestora.
TOI-561 b nu este doar o curiozitate cosmică, ci un exemplu clar că universul este mai complex și mai surprinzător decât pot explica modelele actuale.
