Ieri, România, împreună cu Albania și Turcia, a depus un dosar multinațional intitulat „Oya / Găteala tivurilor, practica tradițională de înfrumusețare”, destinat să fie inclus pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO. Această inițiativă a fost coordonată de Ministerul Culturii și Turismului din Turcia, conform unui comunicat de presă emis de Ministerul Culturii.
Din echipa de lucru din România au făcut parte reprezentante ale unor organizații non-guvernamentale (ONG-uri) cu o activitate remarcabilă în promovarea și transmiterea practicilor tradiționale, în special în domeniul realizării obiectelor de port popular.
Asociația Semne Cusute, laureată a premiului „Europa Nostra”, a jucat un rol esențial în coordonarea acestui proces complex de identificare și documentare a tehnicii migăloase care conferă rezistență, finețe și frumusețe tivurilor, îmbinărilor și marginilor cămășilor și altor textile tradiționale lucrate manual.
Alături de Asociația Semne Cusute, au contribuit ONG-ul „Mândra Project” (Zestre Contemporană) din Țara Făgărașului și Asociația „ART – Meșteșugurile Prutului” din Iași, singurul ONG din România acreditat la Convenția UNESCO din 2003. De asemenea, participarea comunității etnice turco-tătare, reprezentată prin Asociația „Cusături Dobrogene” și Uniunea Democrată Turco-Tătară, a fost determinantă, demonstrând un model de bună practică în ceea ce privește participarea inclusivă și evidențiind contribuția valoroasă a minorităților etnice la diversitatea culturală a României.
Ioana Baskerville, președinta Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial și punct focal pentru Convenția UNESCO din 2003, a oferit suportul tehnic necesar acestui demers.
Documentarea unei tehnici vechi de secole
Parte a proiectului european de cercetare Tracks4Crafts, Asociația Semne Cusute a efectuat un amplu proces de identificare și analiză a pieselor reprezentative din colecții muzeale, inclusiv de la Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul de Artă Populară din Constanța și Muzeul Județean Botoșani, până la muzee renumite din străinătate, unde se poate urmări vechimea și continuitatea acestei tehnici.
Practica Găteala tivurilor este o tradiție veche, bine-documentată în România, care face parte dintr-un areal cultural extins ce include zonele est-mediteraneene, balcanice, carpatic și pontice. Din punct de vedere tehnic, această tehnică constă într-o serie de procedee derivate din punctul de feston, aplicate pe marginea tivului rulat (în etapele anterioare) sau împăturit (o variantă mai recentă), inițial realizate cu acul și, ulterior, și cu ajutorul croșetei.
În România, această tehnică se distinge printr-o diversitate regională remarcabilă, atât în ceea ce privește tehnica, cât și ornamentația. În estul și sudul țării, tehnica este folosită pe cămășile bătrânești, atât bărbătești, cât și feminine, decorate cu colțișori și cheițe elaborate. În vest, în județele Arad, Bihor și Sălaj, la spăcele se pot observa cheițele specifice, late, lucrate cu acul. În centrul și nordul Transilvaniei, dar și în unele zone din vestul Olteniei și sudul Banatului, se întâlnesc terminații de mâneci bogat ornamentate, realizate cu croșeta sau prin tehnici mixte, uneori policrome.
În sudul Transilvaniei și nordul Munteniei, cheițele pentru clin, cu noduri dispuse de-a lungul mânecii, sunt executate cu acul în tehnici combinate. În Dobrogea, în comunitățile etnice turco-tătare, se evidențiază tehnica oya, denumită astfel și în Turcia, care ilustrează conexiunile culturale mai largi ale acestui element.
Un moment important pentru patrimoniul cultural al României
În acest an, România celebrează 20 de ani de la adoptarea Convenției UNESCO din 2003. În acest context, Ministerul Culturii reafirmă angajamentul său de a înainta propuneri pentru înscrierea pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității, respectând spiritul Convenției care subliniază importanța comunităților patrimoniale și a societății civile ca parteneri esențiali în identificarea, cercetarea, interpretarea și elaborarea planurilor de salvgardare.
Astfel, se susține un demers care trebuie să rămână în grija celor care practică, transmit și valorizează acest patrimoniu în fiecare zi, dar mai ales a celor care îl vor duce mai departe. Această direcție capătă o relevanță crescută în contextul aderării recente a României la Convenția de la Faro, Convenția Cadru a Consiliului Europei privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate, subliniind rolul esențial al comunităților în definirea și gestionarea patrimoniului cultural.
