Datele comerciale recente ilustrează în mod clar amploarea dezechilibrului economic pe care Uniunea Europeană îl are cu China. În 2025, UE a exportat bunuri în valoare de 199,6 miliarde de euro către China, în timp ce importurile din această țară au atins impresionanta sumă de 559,4 miliarde de euro, rezultând un deficit comercial de 359,8 miliarde de euro. Comparativ cu 2024, exporturile europene către China au scăzut cu 6,5%, în timp ce importurile au crescut cu 6,4%.
Aceste cifre conturează un context pe care tot mai mulți economiști îl numesc „al doilea șoc chinezesc”. Primul, care a avut loc la începutul anilor 2000, a fost marcat de relocarea producției de bunuri de consum în China. Acum, al doilea șoc se dovedește a fi mai periculos pentru Europa, afectând în mod direct sectoarele cu valoare adăugată ridicată.
În economia tranziției verzi, China nu mai este doar un furnizor ieftin, ci s-a impus ca actor dominant. Beijingul controlează o parte semnificativă din capacitatea globală de producție pentru panouri solare, baterii, componente eoliene și vehicule electrice, sectoare esențiale pentru viitorul industrial al Europei și pentru atingerea obiectivelor climatice.
În acest context, Uniunea Europeană se află într-o situație riscantă. Pe de o parte, există riscul de a deveni dependentă de tehnologiile chinezești în cadrul propriei tranziții verzi. Pe de altă parte, se poate confrunta cu pierderi de locuri de muncă și capacități industriale în domeniile în care spera să obțină competitivitate.
Un exemplu elocvent al acestei presiuni chinezești este industria auto. Constructorii europeni nu mai reușesc să vândă în China la fel de bine ca în trecut, iar rivalii chinezi, precum BYD, Geely sau SAIC, își intensifică prezența pe piața europeană, aducând prețuri competitive, tehnologii avansate și sprijin public substanțial. Acest lucru reprezintă o amenințare nu doar pentru mărci auto, ci și pentru întreg ecosistemul industrial din Germania, Franța, Italia și Spania, care include uzine, furnizori, centre de cercetare și sute de mii de locuri de muncă.
În fața acestei situații, Uniunea Europeană a început să reacționeze. În 2024, Comisia Europeană a impus taxe compensatorii pentru vehiculele electrice chinezești, concluzionând că acestea beneficiază de subvenții neloiale. Această măsură a fost un semnal politic important, subliniind faptul că Bruxellesul nu mai acceptă concurența subvenționată fără reacție. Totuși, impozitarea nu rezolvă problema fundamentală. Producătorii chinezi pot absorbi parțial aceste costuri, pot muta producția în Europa sau pot vinde alte categorii de vehicule, cum ar fi hibridele. De asemenea, tarifele nu pot compensa lipsa unei strategii industriale comune.
Un alt front al concurenței neloiale este comerțul online. Platforme precum Shein și Temu au profitat de reglementările favorabile pentru coletele mici, trimițând milioane de produse direct către consumatorii europeni. Aceasta pune o presiune enormă asupra comercianților locali, care trebuie să respecte norme fiscale și de conformitate, în timp ce se confruntă cu prețuri extrem de scăzute și costuri reduse din partea concurenței externe. Uniunea Europeană a decis să introducă o taxă vamală pentru coletele mici din afara UE, dar și această măsură este mai degrabă defensivă, fără a aborda întrebarea fundamentală a competitivității europene în fața subvențiilor și controlului chinez.
În România, impactul presiunii chineze nu este o problemă abstractă, ci o realitate vizibilă în balanța comercială. În prima jumătate a anului 2025, România a importat bunuri din China în valoare de aproximativ 4,3 miliarde de euro, înregistrând o creștere de peste 26% față de aceeași perioadă din 2024. China a devenit astfel al patrulea cel mai mare furnizor de bunuri pentru România, depășind Polonia și Turcia. În contrast, exporturile României către China au fost de doar 331,9 milioane de euro, în scădere cu 12,1%, rezultând un deficit bilateral de aproape 4 miliarde de euro, ceea ce reprezintă aproximativ 24% din deficitul comercial total al țării.
Dacă privim datele pentru întreg anul 2025, dezechilibrul devine și mai evident. România a importat bunuri din China în valoare de 10,26 miliarde de dolari, în timp ce exporturile românești către China au fost de doar 806 milioane de dolari. Astfel, România a cumpărat din China de aproape 13 ori mai mult decât a vândut. Importurile sunt dominate de echipamente electrice și electronice, de 3,05 miliarde de dolari, și de mașini și echipamente industriale, de 2,34 miliarde de dolari.
Un alt canal prin care China influențează economia românească este comerțul online. Platformele precum Shein, Temu sau AliExpress au modificat comportamentul de consum, punând o presiune suplimentară asupra comercianților locali. De la 1 ianuarie 2026, România va introduce o taxă logistică de 25 de lei pe colet pentru expedierile sub 150 de euro din afara UE, iar ANAF va stabili obligații pentru curieri și furnizorii de servicii poștale. La nivel european, din iulie 2026, UE va aplica o taxă vamală de 3 euro pentru coletele mici, în urma unei creșteri semnificative a numărului acestora, majoritatea provenind din China.
România nu se confruntă doar cu o creștere a importurilor din China, ci și cu pierderea treptată a producției locale, a cărei valoare adăugată ar putea fi crescută. În prezent, România concurează nu doar în domeniul textilelor și încălțămintei, ci și în sectoare precum componente electrice, echipamente industriale, piese auto, electronice, baterii, panouri fotovoltaice și alte produse legate de tranziția verde.
Cazul Germaniei servește ca un exemplu pentru costurile întârzierii în reacție. Modelul economic german, bazat pe exporturi industriale și acces la o energie relativ ieftină, a fost afectat în mod semnificativ. Invadarea Ucrainei de către Rusia a dus la scumpirea energiei, iar cererea chineză pentru produsele europene a scăzut, în timp ce firmele chinezești au devenit concurenți direcți în sectoare de vârf. Dificultățile întâmpinate de Germania sunt un avertisment pentru întreaga Europă: dacă principala putere industrială a continentului este vulnerabilă, celelalte economii nu sunt protejate.
În acest context, Uniunea Europeană își construiește un arsenal defensiv. În ultimii ani, Bruxellesul a dezvoltat un set amplu de instrumente, inclusiv anchete anti-subvenții, reguli privind subvențiile străine și mecanisme de control al investițiilor. Aceste măsuri reflectă o schimbare semnificativă față de perioada anterioară, când piața deschisă era considerată singurul reflex european.
În prezent, Uniunea Europeană caută să își protejeze piața internă fără a renunța complet la principiile comerțului liber. Această abordare este, însă, un echilibru greu de menținut. O reacție prea slabă ar putea duce la pierderi în industrie, în timp ce o reacție prea severă ar putea provoca represalii comerciale și creșterea costurilor pentru consumatori și companii.
Un pas important în această direcție este orientarea către criteriile „Made in EU” în sectoare strategice. Prin inițiativele sale industriale, Comisia Europeană își propune să încurajeze producția locală, să reducă dependențele critice și să accelereze dezvoltarea în domenii precum bateriile și tehnologii curate.
Această abordare sugerează că UE începe să conștientizeze miza acestor probleme. Nu este suficient să achiziționezi tehnologie verde la cel mai mic preț; este esențial să știm cine o produce, unde sunt locurile de muncă și cum se controlează lanțurile de aprovizionare.
Cu toate acestea, o provocare majoră rămâne divergențele dintre statele membre. Franța susține o politică industrială mai fermă, în timp ce Germania, cu o tradiție de dependență de exporturi și relații cu China, adoptă o abordare mai prudentă. Alte state membre își exprimă temerile că măsurile protecționiste ar putea duce la creșterea prețurilor și la conflicte comerciale.
Această lipsă de unitate afectează forța răspunsului european. În timp ce China acționează cu o strategie centralizată și pe termen lung, Uniunea Europeană negociază continuu între cele 27 de interese naționale, ceea ce duce adesea la reacții întârziate și insuficient de ambițioase.
