Președintele american a afirmat că „vorbește în numele Regatului Unit mai mult decât prințul Harry”, după ce fiul regelui a îndemnat Statele Unite să-și respecte angajamentele în conflictul din Ucraina, conform SkyNews.
În discursul său de joi la Forumul de Securitate de la Kiev, Harry, aflat la a treia sa vizită în Ucraina de la începutul războiului în 2022, a precizat că „nu se află aici în calitate de politician”, ci ca „umanitar” și „soldat care înțelege ce înseamnă datoria”.
El a solicitat conducerii americane să își respecte „obligațiile care decurg din tratatele internaționale”, în contextul „rolului de durată al Statelor Unite în securitatea globală”, deși nu l-a menționat pe Donald Trump explicit.
Ducele de Sussex a subliniat că „Statele Unite joacă un rol unic în această poveste”.
„Nu doar datorită puterii lor, ci și pentru că, atunci când Ucraina a renunțat la armele nucleare, America a contribuit la garantarea respectării suveranității și a frontierelor Ucrainei. Acesta este un moment în care America trebuie să-și asume rolul de lider, un moment în care America trebuie să demonstreze că își poate onora obligațiile asumate prin tratatele internaționale, nu din caritate, ci datorită rolului său de durată în securitatea globală și stabilitatea strategică”, a afirmat Harry.
Răspunzând la o întrebare a unui jurnalist referitoare la afirmația prințului Harry că Trump ar trebui să facă mai mult pentru a pune capăt războiului din Ucraina, președintele SUA a declarat: „Prințul Harry? Ce mai face? Ce mai face soția lui? Te rog să-i transmiți salutările mele. Știu un lucru: prințul Harry nu vorbește în numele Regatului Unit, asta e sigur.”
Critica lui Trump la adresa lui Harry a venit cu câteva zile înainte ca Regele Charles să sosească în SUA pentru o vizită de stat cu ocazia împlinirii a 250 de ani de la independența americană.
Luni, regele Charles și regina Camilla vor începe o vizită de patru zile, în cadrul căreia se vor întâlni cu președintele și prima doamnă a Statelor Unite.
Programul vizitei include, de asemenea, un discurs al lui Charles în fața Congresului, o cină oficială și o ceremonie de comemorare a celei de-a 25-a aniversări a atacurilor din 11 septembrie.
Trump, care în ultimele săptămâni l-a criticat dur pe Keir Starmer și guvernul britanic în legătură cu războiul din Iran, a afirmat că vizita familiei regale ar putea „cu siguranță” să îmbunătățească relațiile dintre cele două națiuni.
Anterior, el l-a atacat pe prim-ministru, afirmând că „nu avem de-a face cu Winston Churchill”, după ce Keir Starmer a refuzat inițial să permită Statelor Unite accesul la bazele militare britanice la începutul conflictului din Orientul Mijlociu.












