Maia Sandu a anunțat că va vizita duminică Kievul și Cernobîl.
„În această dimineață, când comemorăm 40 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobîl, merg la Kiev pentru discuții cu Președintele Volodimir Zelenski, iar la Cernobîl — pentru a aduce un omagiu celor care și-au sacrificat sănătatea sau chiar viața pentru a proteja Europa de o tragedie și mai mare”, a declarat președinta Republicii Moldova pe Facebook.
În declarația sa, ea subliniază că dezastrul din 1986 a evidențiat importanța solidarității internaționale, care este necesară și în prezent.
„Accidentul nuclear de la Cernobîl ne-a arătat că dezastrele nu respectă frontiere — dar a scos în evidență și puterea solidarității internaționale. Arcul ridicat deasupra reactorului contaminat reprezintă o dovadă că țările pot realiza lucruri extraordinare atunci când colaborează. Avem nevoie de aceeași unitate și determinare astăzi — pentru a menține pacea în Europa. Locul Republicii Moldova este alături de cei care aleg să construiască, nu să distrugă”, a adăugat Maia Sandu pe rețeaua de socializare.
În noaptea de 26 aprilie 1986, la ora 01:23, a avut loc o explozie majoră la un reactor al centralei nucleare de la Cernobîl, un accident ce a durat câteva secunde, dar despre care populația nu a fost informată oficial timp de aproximativ 65 de ore.
Datele oficiale consemnează 31 de decese directe și aproximativ 5.000 de cazuri de cancer asociate, precum și cea mai ridicată rată de tulburări de stres post-traumatic.
Pentru aproape trei zile, cetățenii din apropierea centralei și din întreaga Europă nu au primit nicio informație, iar primele semnale de alarmă au fost emise din afara URSS, pe 28 aprilie dimineața, când Suedia a detectat radiații anormale și a suspectat un accident nuclear în Uniunea Sovietică.
Autoritățile sovietice au recunoscut oficial incidentul abia în seara zilei de 28 aprilie, la 65 de ore de la producere, printr-un anunț de 20 de secunde, fără a oferi detalii suplimentare.












